Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

INTERVIU! Simona Amânar: Fetele noastre au ocazia să scrie istorie, au avantajul că Europenele de gimnastică se desfășoară la Cluj


Tripla campioană olimpică Simona Amânar a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că sportivele din lotul național de gimnastică artistică, Larisa Iordache, Cătălina Ponor, Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, au ocazia să scrie istorie la Campionatele Europene de la Cluj-Napoca (19-23 aprilie), precizând că acestea au un avantaj în faptul că vor concura în fața publicului român. Fosta gimnastă susține că această ediție a Europenelor reprezintă pentru unele componente ale lotului național „o afirmare”, iar pentru altele „o certificare a valorii”. Ea este de părere că toate cele patru gimnaste pot obține medalii la Cluj-Napoca, dar, în același timp, a menționat că trebuie să ne raportăm la realitate, amintind faptul că ratarea calificării la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro este „o pată neagră în istoria acestui sport”. De altfel, Simona Amânar a precizat că gimnastica românească se află în plină criză după ce ani la rând s-a aflat constant pe podium la competițiile internaționale majore. Acum în vârstă de 37 de ani, fosta campioană olimpică de la Atlanta și Sydney a precizat că este nevoie de bani, de implicare, de răbdare, de o reorganizare a sistemului, precum și de găsirea unor soluții pentru menținerea antrenorilor în țară pentru ca gimnastica românească să revină în elita mondială.

AGERPRES: Cum vedeți Campionatele Europene găzduite de Cluj-Napoca, primele organizate în România după 60 de ani?
Simona Amânar: Este o onoare pentru România să fie gazda unei asemenea competiții, dar este și o recunoaștere a valorii gimnasticii românești pentru tot ce înseamnă, a însemnat și va însemna în acest sport. Felicit administrația locală din Cluj-Napoca care a salvat onoarea României prin construcția unei săli competitive, mai ales că cei de la București au fost la un pas în a ne aduce în pragul unei umilințe față de cei care au avut încredere în țara noastră.

AGERPRES: Ce părere aveți despre lotul care va reprezenta România la aceste Europene (Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache, Cătălina Ponor)?
Simona Amânar: Este o mare provocare pentru aceste fete. Pentru unele acest european reprezintă o afirmare, pentru altele o certificare a valorii. Sperăm ca ele să se concentreze total, iar cu sprijinul publicului să facă o competiție la cel mai înalt nivel.

AGERPRES: Ce șanse avem la medalii?
Simona Amânar: Fiecare dintre cele patru fete au șanse la medalii. Fiind concurs doar pe aparate, au șansa de a participa doar la aparatele la care sunt foarte bine pregătite și cu șanse la medalii. În orice competiție mă concentram să-mi fac exercițiile cât mai bine și fără ratare, apoi mă gândeam la un loc cât mai sus pe podium și, de ce nu, să câștig. Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți că România vine după un eșec usturător, necalificarea la Jocurile Olimpice fiind o pată neagră în istoria acestui sport. Nu putem începe bătălia fără a ne raporta la realitate, dar fetele împreună cu colectivul de antrenori sunt convinsă că vor da tot ce au ele mai bun pentru a reprezenta România la cel mai înalt nivel și, de ce nu, să fim din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

AGERPRES: Care dintre sportivele noastre pot urca pe podium și la ce probe? De la cine aveți așteptări mai mari?
Simona Amânar: Așa cum am spus, toate fetele au șanse la medalii, în special la bârnă și la sol. Îmi aduc aminte că în 1996, la Atlanta, eu reprezentam a treia piesa dintr-un puzzle, eram în echipă cu Lavinia (n.r. Lavinia Miloșovici) și Gina (n.r. — Gina Gogean), dar am reușit să obțin aurul olimpic și încă două medalii, astfel că eu cred în toate fetele care vor participa la aceste Campionate Europene că vor reprezenta România la cel mai înalt nivel. Sigur că le avem pe experimentata Cătălina și pe Larisa ca principale favorite, dar am încredere și în celelalte fete că vor face o surpriză plăcută la aparatele la care vor participa.

AGERPRES: România s-a întors anul trecut de la Europene cu două medalii, ambele câștigate de Cătălina Ponor, se poate mai mult la Cluj?
Simona Amânar: Èšinând cont că acum există parcă mai multă stabilitate la lot, se lucrează intens, competiția se desfășoară în România, de ce să nu sperăm? Eu sunt optimistă și am deplină încredere în toate cele patru fete care vor participa la aceste Campionate Europene că vor aduce medalii pentru România.

AGERPRES: Faptul că această ediție se organizează acasă este un avantaj pentru sportivele noastre sau un dezavantaj, având în vedere presiunea care va exista din partea publicului?
Simona Amânar: Din punctul meu de vedere este un avantaj. Eu întotdeauna mi-am dorit să particip la o mare competiție care să aibă loc la mine în țară, dar nu am avut asemenea ocazii. Ele au acum ocazia să scrie istorie. Presiune există oriunde participi la astfel de competiții, valoarea îți ia însă această presiune. Important este ca fetele să creadă în ele, în faptul că pot face mai mult decât la antrenamente, să-și fixeze ținte înalte, să-și ceară fiecare o autodepășire.

AGERPRES: Aveți un regret că nu ați putut concura într-o competiție de acest nivel în țară?
Simona Amânar: Așa cum am afirmat mai devreme, mi-am dorit întotdeauna să particip la o mare competiție acasă, dar nu a fost posibil. Doar acum încep să apară bazele competitive în România, și dacă nu era Clujul scăpam și acest moment … însă trebuie să ne bucurăm de prezent, să privim cu încredere spre viitor și, de ce nu, să avem încredere ca în viitorul nu foarte îndepărtat putem organiza un mondial la noi acasă, mai ales că și Timișoara intenționează să construiască o sală deosebită.

AGERPRES: Ce sfaturi le-ați da componentelor lotului național înaintea acestor Europene? Veți merge la Cluj să le încurajați?
Simona Amânar: Voi ajunge la Cluj, deși sunt prinsă destul de mult cu copiii… Băiatul cel mare e clasa a VIII-a, are examenul de capacitate, suntem pe ultima sută cu pregătirea, fetița e la grădiniță, iar noul membru al familiei, Tudor, are doar câteva luni, dar voi ajunge pentru câteva zile împreună cu soțul și doi dintre copilași. Fetelor le voi transmite direct mesajul meu, am încredere în ele, pe Cătălina o cunosc bine, celelalte trebuie să fie concentrate și să creadă în propriile forțe.

AGERPRES: Ar putea reprezenta această ediție a Europenelor un nou început pentru gimnastica românească?
Simona Amânar: Da, poate reprezenta un nou început, deși reformarea unei echipe competitive a început deja. Prin implicarea sponsorilor, printr-o lege a sponsorizării care să dea posibilitatea societăților potente financiar să se implice se poate reconstrui un lot puternic, materie primă există.

AGERPRES: Lotul național feminin al României nu traversează cea mai bună perioadă a sa, se poate vorbi despre o criză?
Simona Amânar: Este o criză la modul cel mai concret. Fiind învățați să ne batem la locul întâi olimpic ediție de ediție, apoi să nu te califici, ce poate fi? Dar aceste momente există în orice sport, și fac trimitere la semifinala Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia, în care țara gazdă, un gigant în domeniu, a fost umilită cu 7-1! Sigur că este dureros momentul, dar trebuie să avem răbdare, să conștientizăm unde suntem, unde am greșit, ce avem de reconstruit și cu siguranță vom redeveni numărul 1.

AGERPRES: De ce are nevoie gimnastica românească pentru a reveni în elita mondială?
Simona Amânar: De multe … de bani, de implicare, de răbdare, poate de o reorganizare a sistemului, a cluburilor, a menținerii antrenorilor în țară, vedem că în momentul de față ne bat țări ai căror antrenori sunt români, ne bat cu elemente românești … vedeți chiar săritura Amânar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?