Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marți, că măsurile de relaxare fiscală adoptate de Guvern, dar și cele prevăzute în Codul fiscal au avut un impact asupra bugetului similar cu efortul financiar necesar pentru aplicarea legii salarizării bugetare. „Noi, dacă privim anii 2014-2015, ceea ce am făcut la începutul acestui an prin măsuri de relaxare fiscală, prin noul Cod fiscal pe care tot un guvern de culoarea noastră l-a adoptat, toate aceste lucruri au fost prima oară pentru mediul de afaceri. De acolo a scăzut TVA, au scăzut accizele, taxa pe stâlp. Dacă veți calcula aceste lucruri pe bugetul de stat s-ar putea să ne apropiem tot în jur de ceea ce înseamnă efortul pentru aplicarea legii salarizării unitare și în jur de 30 de miliarde”, a afirmat Grindeanu, la Bistrița.
El a făcut apel la mediul de afaceri să privească lucrurile „din ambele părți”. „Deci noi prima oară am impulsionat mediul de afaceri prin aceste relaxări fiscale, prin scăderi de TVA (…) dar acest lucru trebuie să vină în balanță și cu stimularea oamenilor care lucrează în sectorul privat. Trebuie să avem grijă și să nu privim doar partea care e doar a noastră. Trebuie să se privească tot timpul ambele părți”, a adăugat prim-ministrul.