Federația internațională de atletism (IAAF) studiază posibilitatea de a retrage cursa de 50 m marș din probele atletice olimpice pentru JO 2020 de la Tokyo, relatează L’Equipe. Consiliul se va reuni pe 12 și 13 aprilie la Londra și va face o analiză privind probele olimpice din atletism pentru JO 2020, urmată de posibile modificări. Cursa de 50 km marș, probă olimpică de la JO 1932, ar putea dispărea din programul olimpic din cauză că este prea lungă și este rezervată până acum doar bărbaților. La Mondialele 2017, această cursă de 50 km marș va fi deschisă în premieră atât bărbaților, cât și femeilor. Specialiștii probei de 50 km marș au reacționat rapid și au transmis o scrisoare către IAAF în care propun ca programul probelor olimpice pentru JO 2020 să fie înghețat, iar alături de CIO și IAAF se vor căuta soluții pentru sporirea atractivității acestei curse.