ULTIMA ORĂ! Două case au luat foc miercuri dimineața în Mărășești și Năruja

0
3075


 Pompierii militari au fost solicitați să intervină miercuri dimineață pentru stingerea a două incendii. Primul incendiu a izbucnit la o casă din orașul Mărășești. Potrivit pompierilor, focul a izbucnit din cauza unui scurt circuit electric. Al doilea eveniment a avut loc în comuna Năruja, acoperișul unei gospodării luând foc din cauza coșului de fum stricat. „În această dimineață, pompierii vrânceni au intervenit pentru stingerea  incendiilor produse la două gospodării din orașul Mărășești și comuna Năruja. Miercuri, 5 aprilie a.c., în jurul orei 05.40, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112, anunța producerea unui incendiu la o locuință din orașul Mărășești. La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj cu o autospecială din cadrul Stației de Pompieri Panciu care a acționat, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mărășești, pentru localizarea și lichidarea incendiului ce cuprinsese acoperișul locuinței pe o suprafață de cca. 150 mp. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric produs de un conductor electric defect sau neizolat corespunzător. Tot în această dimineață, în jurul orei 06.30, două echipaje cu două autospeciale din cadrul Stației de Pompieri Vidra au intervenit în satul Podu Stoica din comuna Năruja, pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unei locuințe. În acest caz a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 50 mp., cauza acestui eveniment fiind, cel mai probabil, coșul de fum deteriorat”, se arată în buletinul de presă al ISU Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here