COMUNICAT POLIÈIA ROMÃNÄ
ACÈIUNE PENTRU PREVENIREA ACCIDENTELOR RUTIERE LA TRECERILE LA NIVEL CU CALEA FERATÄ
Sub coordonarea Direcției Rutiere și a Direcției de Poliție Transporturi din cadrul Poliției Române, polițiștii din București și 18 județe au acționat pentru reducerea riscului rutier la trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii au aplicat peste 1.500 de sancțiuni contravenționale, iar în peste 100 de cazuri au reținut permisul de conducere.
În ziua de 28 martie a.c., Direcția Rutieră și Direcția de Poliție Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române au organizat o acțiune la nivel regional, care a avut ca obiectiv prevenirea și reducerea numărului accidentelor de circulație soldate cu victime omenești și pagube materiale însemnate, ce au loc la trecerile la nivel cu calea ferată. La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciilor Rutiere Bacău, Buzău, Botoșani, Brăila, Constanța, Călărași, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Iași, Ilfov, Neamț, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea și municipiul București și din cadrul secțiilor regionale de poliție transporturi în structura cărora sunt arondate aceste județe.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat 1.566 de sancțiuni contravenționale, 270 dintre acestea fiind pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată, restul vizând alte abateri. Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 104 permise de conducere, iar pentru defecțiuni tehnice sau dotări suplimentare au fost reținute 33 certificate de înmatriculare.
Din totalul permiselor de conducere, 37 au fost reținute pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată și 12 pentru efectuarea manevrei de depășire pe trecerile la nivel cu calea ferată și la mai puțin de 50 de metri înainte de acestea.