Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

GALERIE FOTO : „Dezvoltarea Participativă a Comunității – de unde începem?”, proiect al Crucii Roșii


Peste 40 de persoane, mai mult de jumătate persoane vulnerabile, au participat, zilele trecute, la evenimentul „Dezvoltarea Participativă a Comunității – de unde incepem?”, organizat în cadrul proiectului de Dezvoltare Participativă a Comunității (PCD) al Crucii Roșii Române și implementat la nivel local de Filiala de Cruce Roșie Vrancea.
În cadrul evenimentului a fost prezentată inițiativa Crucii Roșii Române de a implementa programul PCD, subliniind posibilitățile și pașii viitori. De asemenea, reprezentanții comunității au fost invitați să se alăture echipei PCD locale. „Obiectivul principal al acestui proiect este creșterea condițiilor de trai pentru persoanele vulnerabile, în special de etnie romă, din comunitățile țintă din România. În Focșani, proiectul PCD va spori capacitatea și abilitățile la nivelul comunității din zona Argeș, îmbunătățind astfel condițiile de trai ale locuitorilor”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției noastre.
Evenimentul a adus împreună părțile interesate, și anume reprezentanții locali ai comunității defavorizate, autorități locale, ONG-uri etc., pentru a prezenta PCD și a crește interesul acestora de a participa la program.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?