Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Cioate și iarbă uscată în flăcări, la marginea unei păduri din Tulnici


Un incendiu a izbucnit la marginea unei păduri din comuna Tulnici, ieri după-amiază. În urma apelului primit la 112, spre locul incendiului au plecat mai multe autospeciale de interveniție cu apă și spumă de la Tulnici și Vidra și o autoșenilată de la Focșani. Potrivit pompierilor, locul unde au izbucnit flăcările se află într-o zonă greu accesibilă, la aproximativ o oră de mers pe jos, iar șenilata a fost pusă în dispozitiv pentru a se ajunge mai repede la locul intervenției.
O persoană care se afla aproape de locul incendiului a precizat că arde vegetația uscată de la marginea pădurii, precum și cioate care au rămas în urma tăierilor de arbori. „Acolo este o pădure de foioase, accesul în zonă se realizează foarte greu, este o zonă greu accesibilă, o zonă specifică de munte cu pădure. De la subunitate, de exemplu, până la cel mai îndepărtat punct unde se poate ajunge cu autospeciala se parcurge distanța în 30-40 minute, iar de acolo o oră de mers pe jos. La locul intervenției au plecat trei autospeciale de la Vidra, dar au fost utilizați și pompierii care erau în tură liberă la subunitate, de la Detașamentul de pompieri Focșani o autospecială pe șenile. Au fost alertați și reprezentanții de la SVSU Tulnici, dar și de la Obștea Tulnici”, ne-a spus căpitan Cristina Duță, de la ISU Vrancea.
Când au ajuns la locul intervenției, pompierii au constatat că ardea vegetația uscată. „A luat foc vegetația uscată de la marginea pădurii și nu s-a extins și la copaci, doar la niște cioate. Au ajuns și pompierii, au venit toate autospecialele de la Vidra și sperăm să nu se întindă flăcările, că în zonă cam bate vântul”, ne-a declarat Aurel Boțu, primarul comunei Tulnici, înainte ca flăcările să fie stinse. „Incendiul a fost localizat și se acționează pentru stingerea lui”, a transmis apoi căpitan Cristina Duță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?