Tinerii care doresc o carieră de polițist, în funcție de vârsta pe care o au, pot opta pentru un loc la Academia de Poliție sau la școlile postliceale ale MAI. Pentru sesiunea 2017, Academia de Poliție scoate la concurs 850 de locuri pentru ofițeri, în timp ce școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne scot la concurs 1.434 de locuri pentru agenți de poliție, agenți de poliție de frontieră, subofițeri de jandarmi și subofițeri de pompieri și protecție civilă.
Înscrierea la concurs, pentru Academie, se face până la data de 26 mai 2017, iar pentru școlile postliceale ale MAI, până la data de 21 iulie 2017. „Ministerul Afacerilor Interne a finalizat calendarul de admitere în instituțiile de formare profesională ale MAI și ale altor instituții care pregătesc personal pentru MAI. Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza scoate la concurs, pentru sesiunea 2017, 850 de locuri pentru viitori ofițeri ai MAI. Dintre acestea, 640 sunt fără taxă și 210 cu taxă. Candidații pot concura pentru locurile scoase la concurs de Facultatea de Poliție, Facultatea de Poliție de Frontieră, Facultatea de Jandarmi, Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Facultatea de Pompieri sau Facultatea de Arhivistică. Totodată, școlile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne scot la concurs 1.434 de locuri pentru agenți de poliție, agenți de poliție de frontieră, subofițeri de jandarmi și subofițeri de pompieri și protecție civilă. MAI beneficiază și de 123 de locuri la instituțiile de învățământ ale altor structuri din sistemul de ordine publică și siguranță națională. Recrutarea candidaților pentru admiterea la instituțiile de învățământ ale MAI se realizează de către inspectoratele generale care au locuri aprobate la aceste instituții – Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în funcție de locul de domiciliu înscris în cartea de identitate/ reședință. Cererile de înscriere la concursul de admitere se depun până la data de 26 mai 2017, iar pentru școlile postliceale ale MAI până la data de 21 iulie 2017”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul MAI.
După trecerea examenului psihologic și a celui medical, candidații au dreptul de a se înscrie la una sau mai multe instituții de învățământ superior sau școli postliceale. „Următoarea etapă, respectiv înscrierea la instituțiile de învățământ ale candidaților MAI, care au fost declarați apt psihologic și medical și îndeplinesc și celelalte condiții de participare la concurs, se realizează la sediile acestora, potrivit calendarului concursului de admitere stabilit de fiecare instituție de învățământ și afișat pe site-ul propriu, în secțiunea privind admiterea. Candidații pot opta pentru una sau mai multe instituții de învățământ superior sau școli postliceale, în măsura în care graficele/calendarele concursurilor de admitere realizate de către instituțiile organizatoare permit participarea la probele de concurs. Pentru a se putea înscrie la examenele de admitere, candidații trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care: să aibă cetățenia română și domiciliul în România, să cunoască limba română, scris și vorbit, să aibă capacitate deplină de exercițiu, să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic, să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere, respectiv să aibă vârsta de până la 27 de ani împliniți în anul participării la concurs, pentru candidații pe locurile destinate formării inițiale a personalului militar și pe locurile MAI la instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale și 23 de ani împliniți în cursul anului 2017 pentru candidații la Academia Națională de Informații Mihai Viteazul”, se mai arată în același comunicat.
În același comunicat de presă se mai precizează că „printre calitățile necesare viitorilor candidați se numără capacitate de comunicare, rezistența la efort, conduită și comportament moral, dorința de promovare a valorilor sociale și morale, spirit de echipă, implicare în asigurarea respectării regulilor și legii, corectitudine în îndeplinirea sarcinilor, spirit de dreptate, rezistența la stres, interes privind rezolvarea unor probleme ale comunității, deschidere față de problematica și principiile integrării europene, cunoașterea și respectarea drepturilor omului, simț civic, încredere în forțele proprii”. „Oferta de școlarizare propusă de MAI poate fi consultată pe pagina web a ministerului, la secțiunea Carieră/Instituții de Învățământ/Formare Profesională/Admiterea în instituțiile de formare profesională inițială ale Ministerului Afacerilor Interne și în alte instituții care pregătesc personal pentru M.A.I/Sesiunea 2017-Oferta de școlarizare
(http://www.mai.gov.ro/documente/invatamant/Brosura%20admitere%202017.pdf„, se mai precizează în comunicat.