Asistenta Geta D., acuzată de comiterea infracțiunii de trafic de influență, rămâne în arest la domiciliu. Decizia a fost luată, ieri, de judecătorii Tribunalului Vrancea și nu este definitivă. „(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru prelungire arest la domiciliu și dispune prelungirea măsurii arestului la domiciliu, luată față de inculpata Dumitru Geta, pentru o perioada de 30 zile, începând cu data de 02.04.2017 și până la data de 01.05.2017, inclusiv, cu respectarea obligațiilor stabilite pentru inculpată prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți din 03.03.2017 (…) Cu drept de contestație în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 27.03.2017”, este decizia judecătorilor.
Potrivit unui comunicat al Direcției Generale Anticorupție, „în perioada iulie-august 2015 și septembrie – decembrie 2016, D.G. a pretins și primit sume de bani totalizând 7100 de euro, de la un număr de 6 denunțători, promițând că-și va exercita pretinsa influență asupra unor funcționari din cadrul Primăriei Focșani – Căminul de persoane vârstnice, SPCRPCÎV Vrancea și Comisia de expertiză asupra capacității de muncă, pentru a le facilita angajarea pe posturi vacante, reprogramarea într-un termen mai scurt la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere sau admiterea unei contestații asupra deciziei de încadrare în grad de invaliditate”.