Apicultura prin ochii unei eleve de clasa a IX-a de la Pedagogic

Din punct de vedere sistematic, albinele fac parte din încrengătura ARTROPODA, clasa INSECTA, ordinul HYMENOPTERA, familia APIDAE, genul APIS, care cuprinde următoarele specii mai cunoscute: Apis mellifica, Apis indica, Apis dorsata, Apis florea. Cea mai răspândită specie pe toate continentele, în care se încadrează și rasa de albine carpatine din țara noastră, este Apis mellifica.
        Albinele sunt insecte sociale, care își desfășoară activitatea lor organizate în familii. Familia de albine, ca unitate biologică, este alcătuită din trei categorii de indivizi: matcă, albine lucrătoare și trântori. Albert Einstein a spus cândva: „Dacă albina ar dispărea de pe suprafața globului, atunci omul ar mai avea doar patru ani de trăit. Dacă nu ar mai fi albine, nu ar mai fi polenizare, nu ar mai fi plante, nu ar mai fi animale, deci omul nu ar mai exista.”
    V-ați gândit vreodată că o insectă atât de mică are atâta importanță?
        Albina este un maestru al naturii, un geniu cu instincte incredibile, precizie delicată și o etică a muncii, o organizare exemplară de neegalat de către orice creatură vie. O singură albină poate poleniza treizeci de flori într-un minut. Pe lângă această polenizare, albinele produc unele dintre cele mai minunate alimente și sunt singurele care produc aceste alimente pentru consumul uman ce includ polenul de albine, mierea, propolisul și lăptișorul de matcă, ce sunt legate de longevitate, vindecarea corpului, îmbunătățirea performanțelor atletice, creșterea abilităților cognitive dar și îmbunătățirea generală a calității vieții.
    Având stupi de mulți ani și înainte de a fi eu în această lume, părinții mei moștenind de la bunici, harul acesta de a îndrăgi și îngriji albinele, într-o zi am observat întreaga lor activitate și le-am urmărit. Pur și simplu, te fascinează ceea ce știu albinele să facă și cât de deosebite sunt! Știți ce se spune? Se spune că omenirea a fost construită pe baza legilor albinelor. Fiecare are un rol important în familia de stupi și sunt bine instruite de către regina lor pentru buna desfășurare a activității. Sunt atât de muncitoare aceste mici insecte încât nu dorm nici zi și nici noapte. Albina este emblema omului harnic și muncitor. Tata m-a făcut să îndrăgesc aceste mici vietăți și a avut răbdare cu mine fiind destul de respingătoare cu ele, deoarece simțeau din partea mea supărare și nervozitate încercând să mă calmeze. Pe lângă beneficitatea lor, ele sunt liniștea unui om (pentru cei care iubesc albinele), sunt un medicament naturist. Când merg printre stupi veselă, cu zâmbetul pe buze, micile zburătoare își văd de drumul lor și caută florile, se așează cu atenție pe petale, zăbovesc o clipă și merg la altă floare. Iar când sunt gata de a se întoarce la casa lor și sunt la ultima floare, se ridică îngreunate având piciorușele încărcate. Se deplasează cu atenție la stup unde lasă ceea ce a adunat și apoi pleacă iar la cules.

    Între om și albine se poate stabili o legătură de simpatie, de căldură și dragoste. Din păcate, tehnologia aceasta evoluată nu ne ajută câtuși de puțin, din contră, se distruge omenirea. Tatăl meu având în spate douăzeci și cinci de ani de experiență în ale stupăritului, anul ce a trecut a fost un an sec, destul de dur pentru apicultură, cu o mortalitate destul de mare, ce a avut efecte negative asupra acestora. Un an în care unele stupini s-au redus la jumătate neștiindu-se prea bine cauza mortalitații lor. Stuparii ce au plecat în pastoral au avut de suferit când s-au întors. După opinia mai multor apicultori, mortalitatea a fost datorită erbicidării fructelor și legumelor. În prima parte a pastoralului unde s-a mers pentru cultura de rapiță a fost culesul productiv, pe lângă faptul că a fost vremea nu prea favorabilă, cu ploi multe, în aceeași situație a fost și la tei unde ploaia a spălat floarea. Apoi a urmat cultura cu floarea-soarelui unde a fost perioada și mai nefavorabilă deoarece a fost secetă, ploaie nu a mai fost și sucul florilor nu a mustit, albina nu a mai putut poleniza și nu a mai putut ajunge la nectar, au fost erbicidate culturile, iar albinele au avut de suferit și s-au întors bolnave la vatră în ciuda tratamentelor aplicate de stupari, cu vitamine și siropuri ajutătoare. Spre toamna cea târzie au început să cedeze, chiar dacă erau bine pregătite pentru iarnă. Erbicidarea a fost benefică doar pentru agricultori, pentru apicultori în nici un caz. Nu conștientizăm că ne distrugem singuri prin modul chimic, poate că legumicultorii au avut producție frumoasă dar nu naturală și asta a distrus apicultura și nu numai.
        După spusele multor apicultori din județul Vrancea și din județul Brăila, albinele au murit din cauza substanțelor chimice care încă nu par a fi cunoscute, iar cei care nu au plecat în pastoral și au rămas prin zonele de munte unde nu se erbicidează au trecut de această primejdie, dar până în luna aprilie când se spune despre albine că au ieșit din iarnă, mai avem de așteptat.
   Acest lucru, mortalitatea familiilor de albine, nu trebuie să îi demoralizeze pe cei care sunt apicultori începători sau pe cei experimentați. Cine nu are stupi, să ocrotească albinele!
   Acest articol este pentru cei care „văd” apicultura de la distanță, nu pentru marii apicultori cu studii și cunoștințe vaste.
 
                     
                                                           Ana Maria Silvia Maftei, elevă clasa a IX-a
                                                                Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Focșani