Un bărbat de 33 ani, din Suraia, pasionat de motociclete, a murit, vineri, după ce a intrat cu ATV-ul într-un gard. Potrivit polițiștilor, ATV-ul fusese împrumutat de Cornel Statache de la un vecin, iar din cauza vitezei neadaptate a pierdut controlul și a intrat violent într-un gard. Există și martori care spun că nu doar din cauza vitezei s-a produs accidentul, ci și pentru că tânărul ar fi ridicat roțile din față de pe carosabil. „Este vorba despre un bărbat în vârstă de 33 ani, din comuna Suraia, posesor de permis, care conducea un ATV. Din primele cercetări se pare că a împrumutat acest ATV de la o persoană, care locuia în apropierea locului producerii accidentului, a condus pe o distanță relativ scurtă și, pe fondul vitezei neadaptate, a pierdut controlul, lovindu-se violent de un gard. Bărbatul a decedat pe loc”, ne-a precizat comisar șef Daniel Fătu, șeful Poliției Rutiere Focșani.
Fiu al unor oameni gospodari din Suraia, Cornel era al doilea dintre cei trei copii ai familiei Statache. Martorii, prezenți la locul accidentului, ne-au spus că fiul cel mare și mezinul sunt plecați la muncă în străinătate, în timp ce Cornel a rămas acasă pentru a avea grijă de părinți, care sunt în vârstă.
Zeci de consăteni, prieteni, rude și apropiați ai celui decedat au venit într-un suflet la locul unde s-a petrecut accidentul, iar imaginile i-au îngrozit pe toți. Cornel Statache zăcea pe pământul rece, cu capul strivit după ce s-a lovit de un gard, aflat pe partea opusă sensului de mers pe care se deplasa. În apropiere era o baltă de sânge. Cei prezenți nu-și puteau stăpânii lacrimile. Devastat de moartea tânărului era chiar tatăl său, căruia de altfel i s-a și făcut rău de două ori. „Cornele, tată, ce faci aici, tată? Ce ai putut să faci, tu, tată?„, plângea sărmanul tată, lângă cadavrul tânărului. O nepoată a familiei ne-a spus că mama tânărului mort nici nu știa că acesta nu mai este, ci doar că a avut un accident. Bătrânei i s-ar fi făcut rău, iar nepoata a solicitat intervenția unei ambulanțe. „Toată ziua am fost împreună și după ce ne-am despărțit s-a întâmplat nenorocirea. Doamne, ce este viața omului! Acum ești în viață și imediat poți muri”, ne-a spus cu lacrimi în ochi verișoara bărbatului mort.
Pe pagina de facebook a tânărului au fost postate mai multe mesaje de condoleanțe. „Vestea morții neașteptate ne-a îndurerat. Nu există cuvinte care să vă poată alina durerea și tristețea prin care treceți. De acum înainte nu-l vom mai vedea decât prin fereastra amintirilor. Doamne, odihnește-l în pace!!”, a scris pe facebook Claudiu Mălin. „Îmi pare nespus de rău că ai plecat de lângă noi… fie ca îngerii să vegheze asupra ta… Dumnezeu să te ierte prieten drag”, a scris MariusNicoleta Vlad. „CORNELE, Dumnezeu să te ierte și să te odihnești în pace. Adio prietene, nu te vom uita niciodată”, este mesajul postat de Maricel Lazăr. Mulți dintre prietenii lui Cornel Statache și-au pus la profil o poză cu acesta călare pe un cal, cu mesajul „Nu te vom uita niciodată”.