Locuințele focșănenilor de pe nouă străzi din municipiu nu vor fi alimentate cu gaze naturale în intervalul orar 8 -15 din cauza unor lucrări efectuate de Distrigaz Sud Rețele. Potrivit unui comunicat al companiei, este vorba de lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Cei de la Distrigaz arată că este vorba despre străzile Rovine, Podgoriei, Păcii, Vrancei, Grădinari, Virtuții, Dorobanți, Vărvărici, Sublocotenent Doru Varvarici și Târgului. „Reamintim clienților noștri că pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgență al Distrigaz Sud Rețele la numărul unic 021 9281. Ne cerem scuze pentru inconveniențele create clienților noștri și le mulțumim pentru înțelegere”, precizează Distrigaz Sud Rețele.