Doi bărbați și un copil de 12 ani au ajuns în cursul zilei de marți la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean pentru a solicita îngrijirile medicale ale personalului medical după ce au suferit agresiuni fizice. Astfel, conform buletinului de presă al spitalului, un băiat de 12 ani din comuna Mera se află internat la chirurgie infantilă. „Z.N.R., persoană de sex masculin din comuna Mera, în vârstă de 12 ani, policontuzionat prin agresiune, traumatism cranio-cerebral cu mic hematom parietal stâng, contuzie toracică și coloană dorso-lombară, contuzie abdominală. Internat chirurgie infantilă”. Un bărbat din localitatea Chiojdeni a solicitat îngrijirile medicilor de la UPU, după ce a fost lovit în cap cu un corp dur. „C.N., bărbat în vârstă de 48 de ani din localitatea Chiojdeni, traumatism cranio-cerebral cu plagă retroauriculară stângă prin lovire cu un corp dur (agresiune). Pacientul nu se internează”. Un bărbat a ajuns la UPU rănit în zona toracelui și a capului prin agresiune. „M.V., bărbat în vârstă de 29 de ani, din localitatea Chiojdeni, contuzie toracică și traumatism cranio-cerebral închis prin agresiune. Pacientul nu se internează”.