Motociclistul de profesie Jon Baker a avut atât de multe accidente, încât nu și-a mai putut face meseria. El vrea un nou început și liniște în casă. Agentul federal Poncherello este într-o misiune sub acoperire. Amândoi s-au înrolat recent în unitatea de poliție însărcinată cu patrularea autostrăzilor californiene și ajung parteneri, obligați de circumstanțe să colaboreze, dar nu reușesc decât să se certe tot timpul și să facă tot felul de boacăne.
Comedia polițistă este o rețetă de succes de la Police Academy încoace, iar „CHIPs: Polițiști de belea” nu face excepție. Inspirația pentru scenariu este serialul TV omonim, cunoscut celor care deschideau televizoarele anilor ’70 în Statele Unite, dar și foarte apreciat la vremea lui. Producția recentă a Warner Bros. Pictures aduce însă poantele și stilul de umor în zilele noastre, cu tușe mai fine, dar și mai groase, pe placul publicului contemporan.
Dax Shepard este și regizor, dar și protagonist al acestei comedii care face haz de poliție și de necaz, alături de Michael Peña, Adam Brody și Jessica McNamee.