Maria Adochiței, în vârstă de 60 de ani, din Panciu, a fost sărbătorită de colegii ei de muncă de la Module Familiale Panciu cu prilejul ieșirii la pensie. Într-o atmosferă emoționantă, adunați cu toții în jurul mesei plină cu bunătăți, colegii și colegele celei căreia copiii îngrijiți de-a lungul timpului i-au spus „Mamaie”, au depănat amintiri și i-au urat acesteia sănătate, pensie lungă și bucurii în această nouă etapă a vieții sale.
„Mamaie” a povestit cu dragoste despre copiii cărora le-a purtat de grijă de-a lungul timpului, despre câțiva pe care i-a purtat în inimă mereu și despre bucuria pe care i-o fac aceștia atunci când viața le rezervă o întâlnire neașteptată. „Douăzeci de ani am lucrat cu copiii… Nu a fost mereu ca acum, când aceștia locuiesc în Module familiale, când sunt mai puțini și li se asigură o viață ca în familie… La „Casa de fete” Panciu, unde am lucrat prima dată, erau 135 de copii pe două etaje…”, a povestit Mamaie. A fost o întâmplare, zice, fiind nevoită să-și găsească un serviciu după ce fabrica la care lucrase până atunci, în trei schimburi, s-a desființat, iar mai apoi singurul loc în care ar fi putut lucra, și anume în domeniul confecțiilor, nu i-a plăcut. „Despre domeniul acesta de protecția copilului nu prea știam nimic la vremea aceea, dar am avut noroc. Am dat concurs și am reușit. Și să știți că, chiar de la început, când am mers prima dată la muncă, mi-a plăcut! Era frumos acolo. Dar m-au impresionat foarte tare copiii… Erau printre ei mulți care se legănau, aveau legănatul acela tipic…. La început, cât nu mă cunoșteau, mă respingeau, asta se întâmpla cu orice persoană nouă. Îmi amintesc chiar că în primele zile mi-au aruncat o gheată în cap!”, spune Mamaie fără supărare, făcând o pauză ca și cum ar retrăi acele momente. Revede fețele acelor copii, le rememorează rutina, întâmplările, evenimentele fericite dar și pe cele mai puțin fericite și mărturisește că indiferent de greutăți, i-a plăcut să fie alături de ei, simțind, cu instinctul acela special de mamă, că ceea ce le lipsește acelor copii este dragostea. Pe care ea, a știut încă din prima clipă, era capabilă să o ofere. Din tot sufletul. Și necondiționat! „Dormitoarele fetelor erau pe două etaje, iar noi eram doar câte două supraveghetoare de noapte pe tură. Că asta am lucrat cinci ani de zile, doar supraveghetor de noapte. Lucram trei nopți la rând și aveam una liberă… Vara ni se dădeau mai multe libere, în rest, cinci ani am lucrat numai de noapte… Am avut noroc că aveam copiii mei mari, băiatul lucra la primărie ca paznic iar fata era la liceu”, a spus Maria Adochiței.
Practic, perioada ei de activitate în domeniul Protecției Copilului coincide cu cea a transformărilor spectaculoase, în bine, a acestui sistem. Totuși, cu toate că este de acord că în prezent copiii instituționalizați au la dispoziție condiții incomparabile cu cele de acum 20 de ani, Mamaie este de părere că totuși, atunci era mai multă disciplină și respect. „La ora 22.00 copiii se culcau, se dădea stingerea. Vă dați seama, la 135 de copii pe două nivele, cum alergam toată noaptea de la unul la altul ca să-i verificăm, ca să le dăm tratamentele celor care erau bolnavi, ca să îi schimbăm, că erau și copii mici. Erau fete începând de la grădiniță și până la liceu. La ora 6.00 era deșteptarea și urma gimnastica de înviorare. Iarna, înviorarea se făcea pe holurile Căminului, vara ieșeau copiii afară. Educatorii veneau la ora 7.00 și până atunci copiii trebuiau să fie gata pentru că urmau masa și activitățile zilnice”, a povestit Maria Adochiței.
Viața copiilor s-a îmbunătățit odată cu modernizarea sistemului de protecție
Cu durere de mamă, Mamaie își amintește cât de mult au impresionat-o faptul că și atunci erau printre copii unii care nu voiau cu niciun chip să-și întâlnească părinții. „Deși aceștia veneau să-i vadă, se întâmpla că nu vroiau copiii să vorbească cu ei… Îmi amintesc vremea când toți, absolut toți erau îmbrăcați la fel, și aveau în loc de ghiozdane niște genți de carton, ca niște cutii. Și să știți că se înțelegeau între ei, respectau regulamentul. Că dacă se băteau între ei, erau mutați la alte cămine. Pe vremea aceea, educatorul era educator, făcea doar activități educative. Acum din păcate, nu prea mai ai timp să faci asta… Fetele de la Casa de copii de aici din Panciu aveau ateliere de croitorie, aveau club, se făcea lucru de mână, fetele coseau, pictau, desenau…”, își amintește Mamaie.
Apoi a venit restructurarea. Odată cu englezii, spune Maria Adochiței, care au venit să-i învețe că asistența socială înseamnă altceva, și poate fi altceva și aici, în Vrancea. „Casa de fete funcționa în trei locații, una dintre acestea fiind unde este acum Primăria Panciu. Casa s-a transformat în Centru de plasament, o parte din copii au fost duși la Mărășești și Păunești. Aici au rămas aproximativ 60. Cam pe atunci parcă, eu am fost mutată cu serviciul la spălătorie. În clădirea mare, adică cea în care este acum Primăria, s-au făcut sus apartamente, fiecare cu baie, cu tot ce trebuie. Stăteau câte 9-10 copii în apartament, condițiile s-au schimbat foarte mult în bine. Apoi, prin 2008 mi se pare, s-a dat în funcțiune Căsuța și atunci s-a desființat și căminul mare. Iar astăzi, cum vedeți, copiii au la dispoziție Module familiale. Aici în Panciu este Modulul „Speranța” – căsuță și Modulul „Fortuna”, la blocul ANL, unde s-au amenajat garsoniere și un apartament și unde copiii au la dispoziție condiții ca în familie. Aici am fost instructor de educație, și am avut noroc de colegi și colege foarte buni, de care o să îmi fie dor”, a spus Maria Adochiței.
„Pensie lungă și sănătate!”
Într-adevăr, Maria Adochiței, cea care va rămâne mereu „Mamaie” – după cum a botezat-o Ionuț Gafton, un copil instituționalizat de care își aduce cu drag aminte – și-a câștigat, în timp, atât respectul colegilor de muncă precum și al copiilor pe care i-a îngrijit. Cu toții au regretat că nu va mai face parte zi de zi din colectiv, însă i-au urat la unison „pensie lungă și multă sănătate!” în această nouă etapă a vieții sale. „O să mai vin să vă vizitez„, a promis Mamaie, „mai ales că trebuie să-mi plimb nepoțica și să stau mai mult cu ea de acum încolo”, a mai spus ea.
Privind în urmă, zice că anii au trecut repede, mult prea repede, pe negândite… Și constatarea vine utitându-se nu doar la copiii pe care i-a îngrijit și care i s-au întipărit în amintire, ci și la proprii copii, de care este atât de mândră: fata, Mihaela Popa are acum 35 de ani și este contabil la Primăria Panciu și băiatul, Adrian Nicolae Adochiței, în vîrstă de 40 de ani, care lucrează în Italia. Dar mai ales, Maria Adochiței este îndrăgostită de nepoții ei, Ionuț Manuel de 16 ani și Izabela Maria, de 4 anișori, spre care își revarsă toată dragostea. „Acum o să am mai mult timp pentru ei… Dar să știți că n-aș fi ieșit la pensie dacă nu aveam ceva probleme de sănătate… Le urez tuturor succes în activitatea pe care am făcut-o și eu atâtția ani! Sănătate și să rămânem mai departe, mereu aproape”, a mai spus Mamaie.
