În ultimii ani, s-au făcut progrese remarcabile în cancer, care a devenit o boală tratabilă și de multe ori curabilă, a afirmat vineri, într-o conferință de presă, șeful Clinicii de chirurgie și transplant hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, Irinel Popescu. „Însă rămâne problema legată de costuri. Dacă moleculele sunt acoperite de stat, testele genetice nu sunt. Acestea sunt plătite de pacienți sau companiile farmaceutice. Trebuie să vedem dacă și testele pot avea un regim similar cu medicamentele”, a afirmat profesorul doctor. Dr. Diana Păun, consilier de stat la Departamentul Sănătate Publică din cadrul Administrației Prezidențiale, a subliniat, la rândul său, că statisticile sunt îngrijorătoare pentru România în ceea ce privește cancerul de sân și bronhopulmonar. Potrivit acesteia, România ocupă locul 1 în Europa la cancerul de col uterin ca mortalitate și locul 2 ca incidență. „Vestea bună este că timpul de așteptare pentru radioterapie și chimioterapie a fost îmbunătățit. Cercetarea este șansa României prin potențialul uman pe care îl are”, a spus medicul.