Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

„Jurnalul culorilor mele”, expoziția unei eleve de 11 ani, la Biblioteca Județeană


Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea va găzdui marți, 7 martie 2017, ora 17.30, la Sediul central din Strada Mihail Kogălniceanu nr. 13, vernisajul expoziției de pictură „Jurnalul culorilor mele”. Expoziția este semnată de Andrada-Maria Dăscălescu, în vârstă de 11 ani, elevă în clasa a V-a la Școala Generală „Alexandru Vlahuță” Focșani. La acest eveniment, dedicat Zilei Internaționale a Femeii, vor fi prezenți Ștefan Dumitru, profesor la Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” alături de profesorii Liliana Foarfecă, Gabriela Vida și Gheorghe Hopu de la Școala Generală „Alexandru Vlahuță” Focșani, însoțiți de colegii de clasă ai Andradei-Maria Dăscălescu.
    „Andrada este înscrisă din anul 2012 la Cercul de pictură „Stropi de culoare”,  talentul ei fiind pus în valoare de doamna Veronica Groper, profesor îndrumător. Din 2016 fecventează cursurile Școlii Populare de Artă din Focșani, clasa design vestimentar –  profesor coordonator Georgeta Ciornei. În prezent Andrada pictează pe pânză, sub îndrumarea doamnei profesor Marga Doina Zaiț, majoritatea lucrărilor realizate fiind orientate spre pictura florilor și a anotimpurilor”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției noastre.

    Andrada-Maria Dăscălescu a participat la numeroase concursuri de artă naționale și internaționale, unde a obținut importante premii: Premiul I la Expoziția internațională „Învingător prin artă” – 2012,  Premiul I în cadrul activității internaționale Concurs de creație Pictura Eco – 2014, Premiul III la Concursul național de artă plastică „Porni Luceafărul” – 2016, premiul Creative Diamond Artist în cadrul Concursului „Picasso Art Contest” –  2016 , India. De asemenea, are expuse în galeria virtuală Look and Learn Art – Anglia – peste 30 lucrări în ultimii 3 ani. (http://art.lookandlearn.com/childrens-art/search.php?search=Andrada-Maria+D%C4%83sc%C4%83lescu&cat=)
    Evenimentul organizat face parte din proiectul cultural al bibliotecii „Arte & Carte”. „Prin acest proiect biblioteca își propune stimularea lecturii în rândul tuturor categoriilor de public folosind evenimente culturale, expoziții și vernisaje. De asemenea, biblioteca va sprijini, încuraja și promova tinerii artiști prin organizarea periodică a unor expoziții personale sau de grup, iar aceștia vor face advocacy pentru ideea de lectură și bibliotecă în general„, se mai arată în comunicatul de presă trimis redacției noastre.

   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?