Polițiștii vrânceni din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității desfășoară un proiect educațional în mai multe școli din Vrancea. Prima activitate din cadrul proiectului a avut loc la Åcoala Gimnazială Vidra. „În scopul sensibilizării și conștientizării cetățenilor cu privire la importanța patrimoniului cultural național și prejudiciile grave ce pot fi aduse prin activitățile ilegale – infracțiuni sau contravenții – îndreptate împotriva bunurilor incluse în patrimoniul cultural național, în cadrul Programului „Åcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”, Poliția Română în parteneriat cu Fundația Collegium XXI derulează proiectul educațional național „CUNOAÅTE ÅI PROTEJEAZÄ PATRIMONIUL CULTURAL NAÅ¢IONAL”.
În cadrul acestui proiect, în perioada 02.03 – 31.05.2017, I.P.J. Vrancea, prin polițiști specializați din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, desfășoară activități cu rol educativ în patru unități de învățământ din județul Vrancea, respectiv Åcoala Gimnazială din comuna Vidra (02.03.2017), Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Focșani (15.05.2017), Centrul Åcolar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna” din Focșani (16.05.2017) și Åcoala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” din Focșani (31.05.2017), activități la care participă atât elevi, cât și cadre didactice. Prin mesajul transmis se urmărește educarea elevilor în spiritul cunoașterii și protejării patrimoniului cultural național și consolidării sentimentelor de identitate națională și identitate locală.
În acest sens, în cadrul activităților deja desfășurate (la Åcoala Gimnazială Vidra) ori care urmează a se desfășura la celelalte trei unități de învățământ menționate s-au prezentat / se vor prezenta informații referitoare la bunurile imobile (monumente istorice, situri arheologice etc.), mobile (opere de artă, monede, ceramică, arme, steagul național, stema națională etc.) și imateriale (tradiții strămoșești, folclor, limbă națională, imn național etc.) incluse ori susceptibile de a fi incluse în tezaurul sau fondul patrimoniului cultural național, bunuri de patrimoniu recuperate de polițiștii de la autorii unor infracțiuni, bunuri descoperite întâmplător de cetățeni și care au fost incluse ulterior în patrimoniul cultural național, drepturile și obligațiile ce revin oricărui cetățean în privința protejării acestui patrimoniu și importanța cooperării între societatea civilă și instituțiile statului pentru diminuarea fenomenului infracțional în acest domeniu.
În cadrul acestor întâlniri, pentru consolidarea sentimentului de identitate locală, au fost și vor fi prezentate informații referitoare la monumente istorice din județul Vrancea, situate în proximitatea unităților de învățământ nominalizate, precum și informații referitoare la bunuri culturale mobile recuperate de polițiștii vrânceni în cursul ultimilor ani. În continuarea activităților desfășurate la sediul unităților de învățământ, vor fi organizate vizite la Muzeul Unirii din Focșani.
La activitatea educativă desfășurată la Åcoala Gimnazială Vidra au participat 54 de elevi din clasa a VIII-a și 4 cadre didactice. Prezentarea făcută de polițiști s-a desfășurat interactiv astfel că participanții au arătat interes deosebit pentru informațiile expuse preponderent prin mesaje vizuale (prezentarea unor imagini proiectate). La finalul expunerii, participanților li s-au prezentat cele 4 monumente din comuna Vidra, incluse în Lista Monumentelor Istorice, cu o descriere mai detaliată a 2 dintre acestea: Åcoala veche din Vidra, unul dintre cele mai cunoscute și mai vechi așezăminte culturale din România (a fost înființată în anul 1850) și Monumentul eroilor vrânceni din Primul Război Mondial (1916 – 1919), monument de for public ce evocă memoria eroilor vrânceni care și-au dat viața pentru țară în luptele Primului Război Mondial, în frunte cu 4 eroi locali: Vasile Chilian, Dumitrache Pantazică, Toma Cotea și Åtefanache Săcăluș. La sfârșitul activității, toți participanții au fost recompensați cu diplome de participare personalizate și câte o brățară în culorile drapelului național, obiecte oferite de Fundația Collegium XXI”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Vrancea.