Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Asistentă medicală acuzată de trafic de influență și falsul preot acuzat de înșelăciune, duși împreună la instanță cu propunere de arestare preventivă


Geta D., asistentă medicală de la Căminul de Bătrâni din Focșani, a fost reținută joi pentru 24 de ore de procurorii vrânceni, pentru trafic de influență. Vineri, ea a fost dusă la Tribunalul Vrancea cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorii au dispus arestul la domiciliu. „Respinge ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă a inculpatei Dumitru Geta, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. În baza art. 227 alin. 2 C. pr.pen. rap. la art.218- 219 C.pr.pen. dispune luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpata Dumitru Geta, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 03.03.2017 și până la data de 01.04.2017 inclusiv”. Soluția Tribunalului Vrancea nu este definitivă, ea putând fi atacată de procurori. 
    Potrivit DGA, asistenta a pretins și primit sume de bani totalizând 7100 de euro. „Ca urmare a desfășurării unui complex de activități de cercetare penală, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Vrancea, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, ieri, 2 martie a.c., au identificat și condus la audieri, pe D.G., asistentă medicală la un cămin de persoane vârstnice din Focșani, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influentă,.
    În baza probatoriului administrat, în perioada iulie-august 2015 și septembrie – decembrie 2016, D.G. a pretins și primit sume de bani totalizând 7100 de euro, de la un număr de 6 denunțători, promițând că-și va exercita pretinsa influență asupra unor funcționari din cadrul Primăriei Focșani – Căminul de persoane vârstnice, SPCRPCÎV Vrancea și Comisia de expertiză asupra capacității de muncă, pentru a le facilita angajarea pe posturi vacante, reprogramarea într-un termen mai scurt la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere sau admiterea unei contestații asupra deciziei de încadrare în grad de invaliditate.
    Față de inculpata D.G. a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore, pentru cercetări privind săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, urmând ca astăzi să fie prezentată Judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Vrancea, cu propunere de arestare preventivă”
, se arată într-un comunicat de presă al Direcției Generale Anticorupție.
    Asistenta, care în urmă cu mai mulți ani a lucrat în cadrul Secției de Pediatrie de la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, a fost condamnată în decembrie 2011, de magistrații de la Tribunalul Vrancea, la trei ani de închisoare cu suspendare, pe durata unui termen de încercare de cinci ani. De asemenea, i-a fost interzis „dreptul de a ocupa o funcție sau exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvîrșirea infracțiunii- asistent medical la Spitalul Județean «Sf. Pantelimon» Focșani”. Și această pedeapsă accesorie a fost însă suspendată pe un termen de încercare de cinci ani. Ea fusese arestată preventiv în august 2011, pentru trafic de influență. Femeia era acuzată că în perioada 2010-2011 le-a promis mai multor persoane că le ajută să-și facă pensii de handicap sau de boală, în schimbul unor sume de bani. Anchetatorii spuneau atunci că asistenta primea sume cuprinse între 300 și 1.200 de euro și în cele mai multe dintre cazuri, era vorba de „țepe”. În timpul perchezițiilor efectuate la locuința acesteia anchetatorii au găsit peste 100 de documente ce aparțineau unor persoane pretabile de a fi înșelate.

Falsul preot a fost arestat preventiv

    Ciprian Neagu, focșăneanul de 35 ani, care se dădea drept preot, și care este acuzat că a înșelat, cu diferite sume de bani, mai multe persoane din țară și străinătate, a fost dus vineri alături de asistenta medicală la Tribunalul Vrancea, tot cu propunere de arestare preventivă. În cazul lui însă, judecătorii au admis cererea procurorilor, acesta fiind arestat pentru 30 de zile. „Cu ocazia investigațiilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că în perioada octombrie 2015 – februarie 2017, un bărbat de 35 de ani din municipiul Focșani ar fi apelat un număr de 35 persoane din țară și din străinătate. Sub pretextul că ar fi fost preot și pretinzând că ar avea o fetiță grav bolnavă, acesta ar fi solicitat sume importante de bani, o parte din acestea fiind trimise prin serviciile de transfer rapid, prejudiciul total fiind de aproximativ 27188,93 lei. (…) Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale și recuperării prejudiciului cauzat”, se arăta într-un comunicat remis joi presei de IPJ Vrancea.
    Bărbatul este același care a intrat deja în atenția opiniei publice încă din martie 2015, atunci când Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei trăgea un semnal de alarmă asupra unui „anume Neagu Ciprian”, care se prezintă drept preot în cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei și solicită diverse sume de bani, folosindu-se de numele instituției. La câteva zile de la apariția comunicatului Arhiepiscopiei, polițiștii vrânceni confirmau faptul că reprezentanții Bisericii au formulat o plângere cu privire la un fals preot, care cere ajutoare pe internet. În urma verificărilor efectuate de polițiști, Ciprian Neagu a fost identificat ca fiind inspector de specialitate la Serviciul Rezidențial din cadrul Direcției pentru Protecția Persoanelor Adulte cu Handicap a DGASPC. Potrivit anchetatorilor, Ciprian Neagu este fiu de preot și a studiat teologia. Încă din martie 2015, polițiștii spuneau că Ciprian Neagu ar fi contactat diferiți preoți români din străinătate și sub pretextul că mama ori fiica sa ar fi grav bolnave, le-ar fi cerut sprijin financiar. De menționat este faptul că bărbatul nu avea copii. El a fost căsătorit cu fiica unui preot din Vrancea, dar cei doi nu aveau copii împreună. Reporterii Monitorul de Vrancea au luat atunci legătura cu Ciprian Neagu, care ne-a spus că nu are nicio legătură cu aspectele sesizare de Arhiepiscopie. La jumătatea anului trecut, Ciprian Neagu a fost trimis în judecată pentru înșelăciune și tentativă de înșelăciune deoarece în 2015 s-a dat drept preot pentru a cere bani comunităților de români din Statele Unite și Anglia.   

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?