Secția de Tineret a Asociației Bibliotecilor din Ucraina va organiza în perioada 6-7 aprilie 2017 la Kiev, în Ucraina, un eveniment profesional care va reuni tineri bibliotecari din diferite țări. Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) anunță oportunitatea de a susține participarea unui bibliotecar român, membru al ANBPR, la această întrunire profesională.
Persoanele doritoare trebuie să aibă vârsta de până în 35 de ani, cunoștințe bune de limba engleză și pașaport. Organizatorii vor suporta o noapte de cazare, costurile de masă și taxa de înregistrare la Conferință. ANBPR va asigura, în completare, încă o noapte de cazare și costurile de deplasare tur-retur. „Persoanele interesate sunt rugate să trimită o Scrisoare de intenție cu datele de identificare incluse la adresa de email: anbpr_ro@yahoo.com, cu Subiectul Aplicație Conferință Ucraina, în atenția drei Alexandra Stîngă, până cel târziu miercuri, 1 martie 2017, ora 12.00”, se arată în comunicatul dat publicității.