Partida de volei din play-off-ul Diviziei A2, seria Est, dintre CSM Focșani 2007 și CSS 1 Momentos Constanța programată inițial pentru astăzi, 25 februarie, ora 13,00, va începe la ora 12,30. Modificarea orei a fost impusă deoarece perechea de arbitri care va conduce meciul din Sala LPS Focșani este programată și pentru un joc din Divizia A1 care va fi tot sâmbătă, 25 februarie, după amiază la Bacău! În consecință, susținătorii formației antrenate de profesorul Marian Rădulescu își pot vedea la lucru favoritele sâmbătă, începând cu ora 12,30, în tentativa de a câștiga primul joc de play-off cu CSS 1 Momentos Constanța!