Un profesor de la Universitatea de Petrol și Gaze (UPG) Ploiești a fost trimis în judecată pentru luare de mită și pentru evaziune fiscală, el fiind acuzat că a pretins și primit de la masteranzi și studenți bonuri valorice de benzină în schimbul promovării examenelor.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de Direcția Generală Anticorupție (DGA), procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a întocmit rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată a unui conferențiar universitar în cadrul UPG Ploiești, cercetat sub control judiciar sub aspectul săvârșirii a 32 infracțiuni de luare de mită și a unei infracțiuni de evaziune fiscală. „În fapt, inculpatul G.I.D., în perioada ianuarie 2015 â martie 2016, a pretins și a primit, în 32 de rânduri, de la masteranzi și studenți ai Universității Petrol Gaze Ploiești un număr total de 128 bonuri valorice de carburant cu valoare nominală de 50 și 100 lei, în valoare totală de 8.300 lei, achiziționate de aceștia de la o stație de distribuție carburanți situată în Ploiești și emise pe numele unei societăți comerciale administrate de cadrul didactic, în scopul promovării examenelor susținute cu acesta sau al coordonării lucrărilor de disertație sau licență”, arată sursa citată.
Anchetatorii spun, de asemenea, că inculpatul a primit de la un masterand un ceas de mână în loc de bonuri valorice de carburant întrucât acesta, cetățean străin, neștiind de unde poate achiziționa astfel de bonuri, i-a oferit în schimb ceasul, lucru acceptat de profesor. „Cu ocazia remiterii bonurilor valorice de carburant, inculpatul solicita masteranzilor/studenților inclusiv factura fiscală și bonul fiscal de achiziție a acestora și, ulterior, a înregistrat în contabilitatea firmei sale 4 dintre aceste facturi fiscale în scopul deducerii ilegale a TVA-ului, creând prejudiciu bugetului consolidat al statului”, se mai precizează în comunicat.