Comisarul șef Alexandru Cara, împuternicit ca adjunct al șefului Poliției Municipale Focșani, ne-a acordat un interviu în exclusivitate în care ne-a vorbit despre munca de polițist, despre misiuni în afara țării, familie și… motociclete. Prima motocicletă și-a cumpărat-o în anul 2000 și preferă călătoriile lungi pe două roți, inclusiv în străinătate. În opinia sa, un motociclist adevărat se urcă pe motocicletă și pleacă și câte o săptămână, două dacă îi permite timpul. Dacă nu ar fi devenit polițist, spune, i-ar fi plăcut să fie cadrul didactic. Comisarul șef Alexandru Cara are o fetiță, pe care o va sprijini dacă va alege meseria de polițist.
Reporter: Domnule Cara, o întrebare pe care o adresez fiecărui interlocutor: V-ați dorit dintotdeauna să vă faceți polițist? Sau a fost un anumit moment decisiv, care a dus la alegerea acestei profesii?
Alexandru Cara: Până la vârsta de 18 ani nu m-am gândit la cariera de polițist. După bacalaureat, un vecin din bloc, fiind ofițer de poliție, m-a determinat și m-a consiliat să aleg Academia de Poliție, în condițiile în care am crezut că nu o să fie o așa mare concurență, pentru că era chiar după Revoluție. Spre dezamăgirea mea, a fost o concurență extraordinară și spre satisfacția mea, am reușit să și intru. A fost un moment prielnic pentru mine, probabil că s-au așezat astrele într-un anumit fel!
Rep.: Ați lucrat ani de zile la Serviciul Poliției Rutiere Vrancea. Ce v-a determinat ca după atâția ani să alegeți să fiți adjunctul șefului Poliției Municipale?
A.C.: Cred că în cariera oricărui polițist ofițer principal vine vremea când trebuie să treacă prin anumite etape. Și de la poziția de șef de birou pe care o aveam la Serviciul Rutier, am considerat că este momentul să trec la un nivel superior, de management, fapt pentru care am acceptat să fiu împuternicit la Poliția Minicipiului Focșani, având în vedere și pensionările care au avut loc în acea perioadă de timp.
Rep.: V-ați lăsat colegii vechi, poate și ceva prieteni…
A.C.: Vă dați seama că după 20 de ani de muncă în același loc, exceptând perioadele când am fost plecat în misiuni, s-au legat niște relații cu acei colegi. Dar nu am plecat din oraș, am rămas în aceeași unitate, doar locul de muncă s-a schimbat, așa că rămânem în continuare într-o legătură colegială.
Rep.: Care dintre cele două locuri de muncă, mă refer la Serviciul Rutier și acesta, vi se pare mai stresant?
A.C.: Având un colectiv mai numeros în Poliția Municipală, și provocările sunt mai mari, mai ales că trecem printr-o perioadă în care mișcările de personal sunt foarte consistente și trebuie să asigurăm un efectiv cât de cât corespunzător, un nivel de siguranță care nu trebuie să fie resimțit de cetățeni mai slab decât a fost până acum.
Rep.: Haideți să vorbim puțin despre misiunile dumneavoastră în afara țării. Câte au fost?
A.C.: Au fost două misiuni, ambele cu Națiunile Unite în Kosovo, de câte doi ani fiecare, deci patru ani în total.
Rep.: Au existat momente în care v-a fost pusă viața în pericol?
A.C.: La vremea respectivă s-a relatat prin ziarele locale și în cele centrale. Au fost momente, s-a trecut peste ele. Sunt bucuros că m-am întors întreg acasă și că lucrurile au intrat pe făgașul normal.
Rep.: Ați mai pleca acum, la vârsta asta, într-o nouă misiune în afara țării?
A.C.: Da, sigur. Orice misiune este o provocare, chiar și acceptarea poziției de adjunct la municipiu a fost o provocare pentru mine. Și cred că fiecare dintre noi ar trebui să accepte provocările, fără nici un fel de probleme.
Rep.: Domnule Cara, a existat în cariera dumneavostră un anumit moment care v-a marcat profund? Poate un accident de circulație în care a fost implicat un prieten sau o întâmplare amuzantă?
A.C.: Ca și evenimente marcante în viața oricărui polițist de rutieră, și văd asta prin prisma experienței pe care am acumulat-o la Poliția Rutieră, sunt momentele în care te duci la accidente în care sunt implicați copii. Acolo deja imaginea te afectează destul de mult. Îți ia câteva zile să-ți revii și îți trebuie și un exercițiu de a te gândi la altceva decât la ceea ce ai văzut cu ocazia cercetării respective. Dar puțină tărie de caracter trebuie să ai pentru a trece peste.
Rep.: Având în spate atâția ani de carieră, probabil că astfel de momente v-au întărit. Deja sunt chestii obișnuite, nu?
A.C.: De multe ori m-am lăsat de fumat și când mă duceam la accidente de genul ăsta mă apucam iarăși. Sunt episoade care sunt inerente în viața fiecărui polițist care participă la astfel de evenimente.
Rep.: Cum arată o zi din viața comisarului șef Alexandru Cara?
A.C.: Farmecul vieții de polițist este că nu ai același program în fiecare zi, nu prea există rutină și nici nu ști când te întorci acasă. Sunt diferite activități, documente de întocmit, unele cu un termen foarte scurt de raportare, și situațiile care apar pe perioada unei zile. Inevitabil trebuie să stai peste program sau să vii la muncă atunci când lumea se duce acasă de la serviciu, dar ăsta este farmecul.
Rep.: Familia ce spune de programul acesta?
A.C.: Familia s-a obișnuit de 22 de ani. Și vă dați seama, la rutieră existau situații când suna telefonul noaptea pentru a merge la cercetarea accidentelor.
Rep.: Aveți o fetiță. După cum știm, fetițele sunt mai apropiate de tații lor și de cele mai multe ori iau exemplul tatălui. Același lucru s-a întâmplat și cu fetița dumneavostră? V-a zis vreodată: Tati, vreau să mă fac polițist?
A.C.: Nu și nici nu vreau să o influențez. Dacă ea o să considere că este o meserie pe care ar putea să o accepte… dar să se gândească la sacrificiile pe care trebuie să le facă, prin prisma sacrificiilor pe care le-am făcut eu, în sensul că au fost zile când nu am avut timp liber, nu am avut posibilitatea să-mi iau un concediu. Trebuie cântărite toate aspectele acestea și dacă o să considere că merită, eu nu am nimic împotrivă. Deocamdată nu și-a manifestat intenția de a deveni polițist.
Rep.: Acum este mică, dar mă gândesc că poate peste 3-4 ani o să decidă să se facă polițist…
A.C.: O să vedem atunci, chiar nu știu ce aș putea să argumentez împotrivă sau pro acestei idei, dar dacă își dorește eu nu am să mă opun.
Rep.: Domnule Cara, știu că sunteți pasionat de motociclete. Aveți așa ceva în garaj?
A.C.: Din anul 2000 tot am așa ceva în garaj și la momentul la care discutăm am. Este într-adevăr o pasiune veche de a mea. Prefer să fac călătorii lungi, plec prin alte țări cu ea și e altă senzație. Unii ies cu motociclete doar pentru impresie. Un motociclist adevărat se urcă pe motocicletă și pleacă câte o săptămână, două dacă îi permite timpul.
Rep.: Dar pentru a simți cu adevărat motorul trebuie să apeși ceva mai tare pedala de accelerație. Cum se împacă viteza cu jobul de polițist la rutieră?
A.C.: Motocicliștii, ca și automobiliștii, sunt împărțiți și ei în diferite categorii. Grupul în care sunt eu nu are motociclete de viteză, mergem liniștiți, nu ne grăbește nimeni. Ne întoarcem când ne întoarcem. Nu trebuie neapărat să ajung în două ore la Constanța, de exemplu. Motocicletele noastre nu dezvoltă viteze, sunt mai de plăcere și mai adaptate vârstei pe care o avem.
Rep.: Să ne întoarcem puțin la capitolul profesie. Și aș vrea să-mi spuneți cum stați cu personalul la Poliția Municipală și cum stați la capitolul dotări?
A.C.: Începând cu luna martie (2016-n.r.), așa cum știe toată lumea, a început un val de pensionări din rândul cadrelor poliției și au trebuit acoperite aceste goluri care au rămas. Și când vorbesc despre pensionări, mă refer la un număr destul de semnificativ al polițiștilor care au ales să părăsească munca din poliție. Au fost două sesiuni de angajări din surse externe și urmează ca acești colegi noi să fie repartizați după lunile de pregătire și sper să se încadreze în peisajul Poliției Municipiului Focșani sau al Poliției Județene. Va fi o perioadă de tutelă pentru fiecare dintre ei, câte șase luni pentru fiecare agent și sper ca această perioadă, pe lângă cea de pregătire în școlile de poliție, să fie suficientă ca dumnealor să înceapă să lucreze într-un ritm pe care noi îl așteptăm de altfel.
Rep.: Vorbeam de dotări. Cam ce i-ar mai trebui Poliției Municipale? Credeți că vă lipsește ceva?
A.C.: Poliția Municipală nu se poate plânge de lipsă de dotare. Avem un sediu nou, avem autovehicule, avem tot ce ne trebuie. Lucrurile merg bine și sper să continuăm în același ritm.
Rep.: Orașul Focșani este un oraș mic, lumea vă cunoaște, infractorii vă cunosc foarte bine. V-ați temut vreodată pentru viața dumneavoastră?
A.C.: Nu, în Focșani nu. Am avut și experiența anilor petrecuți la judiciar. Este un lucru știut și de cei care încalcă legea și de noi: meseria noastră este să-i prindem, a lor să încalce legea, mă refer la infractori care încalcă legea cu intenție, nu la accidente. Să știți că există acea „colegialitate”, dacă e să-i spunem așa. E un joc de-a șoarecele cu pisica.
Rep.: Domnule Cara, dacă nu v-ați fi făcut polițist, ce altă meserie ați fii ales?
A.C.: Nu știu. Poate profesor, cred. Ceva într-un domeniu didactic. Mi-ar fi plăcut să lucrez cu oamenii, așa cum îmi place să lucrez și aici.
Rep.: Unde vă vedeți peste cinci sau 10 ani?
A.C.: Peste 10 ani cu siguranță mă văd la pensie. Peste cinci ani sper să mai apuc o misiune în exterior, dar nu una efectivă, în sensul de a merge într-un teatru de operațiuni, ci una de consultanță pe domeniul de siguranță. Pe plan personal mă văd tot polițist peste cinci ani, mai bătrân, dar mai optimist.
Rep.: Aici, la Poliția Municipală sau la Poliția Rutieră?
A.C.: Asta nu poate să știe nimeni, ce ne rezervă viața. Pentru că dacă m-ați fi întrebat anul trecut dacă o să vin la poliția municipiului, probabil că v-aș fi răspuns că nu, dar vedeți că viața ne rezervă anumite surprize…
Rep.: Vă mulțumesc foarte mult.
