Spitalul de la Dumbrăveni se poate lăuda cu cel mai modern laborator de analize medicale din Sud – Estul județului Vrancea. Unitatea spitalicească a achiziționat de curând un laborator modern la standarde europene pentru care a plătit în jur de 410 mii lei. De asemenea, conform datelor furnizate de Costel Negoescu, managerul Spitalului din Dumbrăveni, în unitatea pe care o conduce a făcut o serie de modernizări care au schimbat total fața unității medicale. În laboratorul cu pricina lucrează medicul Ramona Ana Anghel, specialist în medicină de laborator, care a lăsat orașul Iași pentru a lucra la Dumbrăveni. De remarcat este faptul că spațiile unde funcționează laboratorul au fost refăcute complet, dar o parte dintre încăperi sunt noi datorită procesului de extindere a spitalului. Dotările de mobilier au costat în jur de 21 mii de lei, bani din care au fost achiziționate birouri, mese de analize medicale, mese de lucru, ghișeu pentru identificarea pacienților și programare analize medicale, vestiare, scaune și altele.
Când pășești în laborator ai impresia că este unul de talia celor din București. În laboratorul spitalului pot face analize medicale doar bolnavii internați aici și cei care au foaie de zi de la camera de gardă, în funcție de necesitățile urgente. Urmează ca laboratorul să fie autorizat RENAR și ulterior să poată încheia contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea. „Laboratorul caută să vină în întâmpinarea pacientului cu un număr cât mai mare de analize medicale, astfel încât atunci când vine cu biletul de trimitere de la medicul de familie să se poată efectua în unitatea noastră toate analizele solicitate. Astfel să nu fie nevoie să trimitem pacientul pentru alte analize în alt laborator. Se lucrează cu aparatură de ultimă generație, se respectă circuitele, astfel încât probele să fie lucrate în condiții corespunzătoare, să nu apară interferențe de măsurare a parametrilor determinați, să nu existe erori de interpretare. Ceea ce s-a realizat aici, respectiv clădirea, circuitele, aparatura, respectă întru totul condițiile de acreditare. Este o realizare foarte mare pentru spital și pentru comunitate, deoarece pacienții nu mai merg la Focșani, au aici tot ce le trebuie. O să mai dureze un pic până când ne vom acredita RENAR, ceilalți pacienți își pot face foaie de zi la camera de gardă. Momentan serviciile noastre se adresează doar pacienților din unitate și celor care vin cu foaie de zi la camera de gardă. Ulterior, după ce vom fi acreditați RENAR, prin intermediului ambulatoriului toți pacienții cu trimitere de la medicul de familie pot să își facă analizele la noi”, a spus Ramona Ana Anghel, medic specialist medicină de laborator.
Aceasta a mai precizat că a ajuns la Dumbrăveni, un spital de comună, dar că nu îi pare rău deoarece aici are aceeași aparatură cu care putea lucra la Iași. Mai mult, medicul spune că în curând unitatea sanitară va avea și un laborator de microbiologie, tocmai pentru a realiza cât mai multe analize medicale în așa fel încât pacienții să nu mai fie nevoiți să bată drumul pe la alte laboratoare. „Pacientul este întâmpinat în sala de recepție, este înregistrat, după care este preluat în sala de recoltare și i se comunică ziua în care trebuie să se prezinte să își ia rezultatele la analize. Până la data stabilită de predare a rezultatelor analizelor, noi de ocupăm de prelucrarea acestora. Eu sunt aici la Dumbrăveni din martie 2016, cinci ani de zile mi-am făcut rezidențiatul în Iași la boli infecțioase și am venit în Vrancea cu soțul, mai ales că amândoi avem aceeași specializare. Nu îmi pare rău că am ajuns aici deoarece am toate condițiile la fel ca în Iași și mă refer la nivel de aparatură, la nivel de circuit. Urmează după acest laborator și cel de microbiologie pentru că nu este încă gata. Eu cred că în maxim două luni îl vom avea și vom putea lucra și microbiologie, uroculturi, coproculturi și restul”, a spus doctor Ramona Ana Anghel.
După acreditarea RENAR, managerul Negoescu vrea contract cu CAS Vrancea
Costel Negoescu, managerul Spitalului din Dumbrăveni, cel care s-a preocupat trup și suflet pentru această unitate medicală, spune că acest laborator este un vis al locuitorilor din această parte a județului Vrancea pe care a reușit să-l îndeplinească. „Nu putem spune că este o mare realizare, însă pot spune că vine foarte mult în ajutorul pacientul, în ajutorul celui care vrea să se trateze sau să își vadă starea de sănătate la un moment dat. Personal mi-am dorit de foarte mult timp ca acest compartiment să funcționeze la parametrii normali și să răspundă exigențelor medicale, exigențelor medicului curant pe care îl are pacientul. Avem dotare de ultimă generație, în valoare de 400 mii de lei, valoarea reparației capitale și extindere a costat în jur de 310 mii lei. Problema imediat următoare este acreditarea RENAR. Mai avem de făcut aici niște pași de specialitate, dar cu experiența doamnei doctor, cu ajutorul unui consultant pe teme de specialitate, sperăm ca la data când ne vor chema la contractare în luna aprilie, sau iunie la Casa de Asigurări de Sănătate, să putem negocia, să încheiem contract și pe această structură a spitalului care este destul de importantă”, a spus Costel Negoescu, managerul Spitalului din Dumbrăveni.
Acesta a precizat că după ce va reuși să îndeplinească toate procedurile de specialitate pentru acreditare și să încheie contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea, se va ocupa de mediatizarea acestui laborator în așa fel încât fiecare locuitor din această parte a județului, dar și din alte localități să știe, dar mai ales să vină la Dumbrăveni, să își facă analizele medicale. „În acest moment, de analize medicale beneficiază pacienții care sunt internați atât la noi cât și cei de la secția exterioară de la Dumitrești și atunci când medicul de urgență crede de cuviință și pentru cei care vin în urgențe și le recomandă analize de laborator. După ce vom negocia contractul cu CAS și sper să îl negociem la condițiile pe care le avem acum, să putem cere unul bun pe măsură. Imediat pasul următor va fi mediatizarea acestui compartiment deoarece sunt foarte mulți pacienți care au nevoie și trebuie să știe că existăm, să știe ce analize se pot face aici, nu doar pentru populația din Sud – Estul județului, ci pentru toți vrâncenii. Sunt convins că îndemânarea doamnei doctor, aparatura modernă de ultimă generație și evaluarea corectă a analizelor, ne vor face repede cunoscuți”, a mai spus Costel Negoescu.