Mai mulți elevi de la Școala Militară de subofițeri de jandarmi de la Fălticeni au terminat stagiul de practică desfășurat la sediul jandarmeriei vrâncene. Timp de mai bine de o lună, cei nouă tineri au executat misiuni de pază și protecție instituțională sub stricta îndrumare a colegilor cu experiență.
„În perioada 03 ianuarie – 10 februarie a.c., un număr de 9 elevi ai Åcolii militare de subofițeri jandarmi Fălticeni au desfășurat un stagiu de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea. Elevii au fost repartizați în cadrul structurilor de pază și protecție instituțională ale inspectoratului din localitățile Focșani și Panciu. Viitorii subofițeri jandarmi au executat misiuni de pază și protecție instituțională, fiind îndrumați de către jandarmi cu experiență în activitatea profesională. La finalul stagiului de practică elevii au fost evaluați de către tutorii profesionali, toți elevii obținând calificativul foarte bun. De asemenea, pentru modul exemplar de comportare, implicare în activitățile subunităților precum și datorită rezultatelor deosebite obținute, domnul Inspector șef locotenent colonel Babiș Adrian le-a înmânat diplome de absolvire. Cu această ocazie le uram mult succes în activitățile viitoare și îi așteptăm cu drag, după absolvirea cursurilor, în rândul colectivului nostru”, se arată în buletinul de presă al IJJ Vrancea.