O femeie din Dumitrești a rămas fără 14.000 lei după ce doi necunoscuți i-au trecut pragul casei sub pretextul că vor să cumpere nuci și țuică. Întreaga poveste s-ar fi întâmplat pe 29 ianuarie, femeia constatând dispariția banilor abia pe 1 februarie, când s-a și dus la poliție pentru a reclama furtul.
„La data de 1 februarie a.c., ora 18.50, o femeie din comuna Dumitrești a sesizat faptul că în cursul zilei de 29 ianuarie a.c., persoane necunoscute i-ar fi sustras din locuință suma de 14000 lei. În urma primelor cercetări efectuate s-a stabilit faptul că la data comiterii faptei, ora 11.00, doi bărbați au pătruns în imobilul femeii sub pretextul achiziționării de nuci sau țuică. Ulterior, într-un moment de neatenție al acesteia, i-ar fi sustras suma de 14000 lei, lucru constatat însă de aceasta abia la data reclamării furtului. Cercetările continuă în vederea identificării și tragerii la răspundere a autorilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, au precizat polițiștii printr-un buletin de presă.