Mă aflam la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Focșani și în timp ce așteptam, alături de oameni aflați în suferință (ce prezentau tahicardii, aritmii, colici abdominale, colici renale, mușcături de câine, coxartroze sau boli închipuite), pe ușă a intrat o bătrânică. Purta galoși de cauciuc, șosete din lână împletită, broboadă pe cap și în mână ținea strâns o sacoșă din rafie, în care probabil avea vreun mănunchi de trimiteri, adeverințe, bilete medicale și rețete. S-a dus întins la ghișeul din recepția UPU și aștepta sfioasă ca cineva să o întrebe ceva. Dar nimeni nu o întreba nimic. Erau alții înaintea ei.
În timp ce ea așteapta, s-a deschis din nou ușa și de data aceasta a intrat o asistentă de pe ambulanță, care împingea înăuntru căruțul unui bărbat de vreo 35-40 de ani, palid și acoperit cu o pătură. Băuse cam mult și făcuse palpitații. Fiind dintr-o localitate de pe lângă Focșani, cineva, sau poate chiar el, a chemat salvarea. Salvarea și-a făcut treaba, a executat comanda și l-a adus la spital. Bătrâna își face curaj și spune: „L-am adus pe soțul meu. Are gips la un picior și i s-a umflat piciorul. Cu tot cu gips”. „Cu cine l-ați adus, doamnă? Unde e?”, întreabă asistenta de la recepție. „Cu o mașină personală. E afară. Nu v-am mai deranjat să trimiteți salvarea. Mi-a fost rușine”, răspunde bătrâna.
Lume multă, medici puțini. „Așa e tot timpul la noi. Ați văzut covrigii de pe birou? Acolo stau până diseară, nu apucăm să-i mâncăm. Le spun uneori asistentelor să înghită din mers câte ceva, ca să nu le scadă glicemia. Nu poți să mânânci în liniște. Dacă te văd mâncând, pacienții cred că îți arde de stat la mese, în timp ce ei suferă, sau așteaptă”, mi-a spus o doctoriță.
Cu o seară înainte de asta, un cititor ne-a trimis un mesaj în care ne povestea cum, deși până atunci nu solicitase niciodată salvarea, nefericirea a făcut să i se îmbolnăvească fetița și să fie nevoit să ajungă cu ea de urgență la spital. „Nu am crezut vreodată că am să folosesc ambulanța, dar azi, după trei ani și zece luni, mi-am dus pentru prima oară fetița cu ambulanța, după o noapte și o jumătate de zi de chin și surpriză la spital! Doctorul de serviciu îmi reproșează de ce am venit cu ambulanța și nu am venit cu taxiul la spital. În același timp, fetița mea avea temperatură și vomitase cu jumătate de oră înainte. Mai important era motivul pentru care am apelat la ambulanță, decât sănătatea fetiței mele. Scuzați-mă, domnule doctor, dacă am răpit din timpul dumneavoastră și am apelat și eu o dată la serviciul de ambulanță” ne-a scris omul, vizibil afectat de cele petrecute.
Am asistat la situații în care nu era nevoie de ambulanță, dar ambulanța a trebuit să vină și am asistat la rușinea bătrânii de la țară, care, în ciuda situației precare, a găsit o mașină pentru a-și aduce soțul la spital, pentru că „n-a mai vrut să deranjeze”. Am auzit despre solicitări ale ambulanțelor în preajma sărbătorilor, pentru bătrâni care nu au probleme urgente de sănătate, ci doar afecțiuni cronice, dar trebuie să stea în spital, pentru ca ai lor copii să poată petrece în liniște și am auzit despre reproșurile unui medic la adresa unor părinți, care în disperare de cauză și-au adus copilul la spital cu ambulanța.
Utilizarea abuzivă a numărului unic de urgență 112 este fără doar și poate o practică des întâlnită în rândul românilor. Este cunoscut faptul că frecvent sunt solicitate prin 112 deplasarea echipajelor de intervenție, chiar și pentru nonurgențe. De ce această modă de a suna la numărul unic de urgență pentru tot felul de situații, care și-ar putea găsi rezolvarea fie la medicul de familie, fie la secția locală de poliție, sau, de ce nu, la preotul satului? Falsele urgențe aglomerează Unitățile de Primire Urgențe, sufocă personalul medical, diminuează dramatic calitatea actului medical și erodează raportul de încredere dintre medic și pacient.
Situație de urgență este atunci când este imperios necesară intervenția Poliției, Pompierilor și Salvării pentru a salva viața, proprietatea și mediul. Dacă cel care solicită intervenție de urgență din partea celor trei instituții poate răspunde prin da la întrebarea „Este nevoie de asistența IMEDIATÄ‚ a Poliției, Pompierilor, sau a salvării?”, înseamnă că situația cu care se confruntă este într-adevăr o urgență și necesită ajutor specializat.
Pentru a putea face diferența între o urgență reală, înainte de a pune pe drumuri un echipaj al celor trei instituții menționate mai sus, trebuie să evaluăm câțiva factori. Viața noastră, sau a unei alte persoane este în pericol? Am constatat o reală amenințare la viața și siguranța noastră, sau a altcuiva? Durerea de măsea poate aștepta până la vizita la stomatolog de a doua zi? Mirosul neplăcut care vine de la vecini e un motiv să apelezi numărul unic de urgență 112, în timp ce poate altcineva zace căzut în stradă și tu ții operatorul ocupat? Ai putea să-l ajuți pe vecinul, care a băut prea mult, să ajungă acasă fără să mai chemi ambulanța, care-l va plimba degeaba, pentru că odată ajuns la Unitatea de Primire Urgențe, de cele mai multe ori, va refuza internarea?
Printre apelanții numărului unic 112 se numără și iubitorii de farse, care solicită deplasarea echipajelor în locuri unde nu se întâmplă nimic. Farsorii nu iau în calcul faptul că în timpul pe care un echipaj îl pierde inutil s-ar putea ajunge mai repede la un bătrân care locuiește singur și a suferit un preinfarct. Sau la cineva care, de pe balustrada unui pod, amenință că se aruncă.
Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență dă ca și exemple următoarele situații când poate fi apelat numărul unic 112: accidente de aviație, accidente la metrou, accidente feroviare, accidente rutiere cu victime, persoane blocate, accidente navale, accidente montane, accidente în peșteri, accidente determinate de factori de mediu, avarii sau accidente industriale, explozii, incendii, arsuri termice/ electrice/ chimice, cutremure, fenomene hidrologice/ meteo periculoase, fulgerați/ trăsniți, prăbușiri utilaje/ construcții/ arbori, agresiuni animale cu victime, pericol de agresiune insecte/ animale, mușcături/ înțepături de animale/ insecte, persoană inconștientă, persoane conștiente căzute în locuri publice, intoxicații, probleme respiratorii severe, hemoragie gravă, febră, leșin, conflicte și agresiuni fizice, lovire sau alte violențe, omor/pruncucidere, rele tratamente aplicate minorilor, lipsire de libertate, tâlhărire, furturi, înșelăciune, folosire armament, distrugere de bunuri, consum de droguri/ trafic, evadare, tentativă de suicid, tulburarea liniștii și ordinii publice, persoane dispărute/ găsite, cerșetorie/ spălare parbrize. De asemenea, numărul unic de urgență 112 poate fi apelat și atunci când sesizați prezența unei persoane străine pe proprietatea dumneavoastră, sau când cineva forțează ușa unei case, sau a unei mașini.
În momentul în care decideți să sunați la 112 este important de știut că fiecare minut contează și că un apel fals poate împiedica echipajul să ajungă la tine sau la cineva drag ție! Cooperarea cu dispecerii poate fi vitală pentru salvarea unei vieți, în momentul în care urgența este una reală și implică un eveniment grav. Operatorul de la celălalt capăt al firului nu știe cine ești, nu știe unde stai și nu știe ce ți s-a întâmplat. Depinde de tine ca el să înțeleagă în cel mai scurt timp ce s-a întâmplat și unde trebuie să trimită echipajul, sau de câte echipaje este nevoie. Dispecerii 112 nu sunt cititori de gânduri. Dintre toate informațiile pe care le dați la 112, localizarea incidentului este cea mai importantă.
De asemenea, vital pentru siguranța oricărui individ este să învățați copiii să utilizeze 112 și să aibă încredere în operatorul care la va răspunde! Învățați-i pe copii adresa la care locuiesc! Dați-le exemple de situații ce pot fi considerate urgențe! Nu descurajați copiii să sune la 112! Nu puține au fost cazurile când apelurile date la 112 de copii au contribuit la salvarea de vieți omenești.
