Regizorul franco-polonez Roman Polanski a renunțat să prezideze ceremonia de decernare a premiilor Cesar, „Oscarurile franceze”, din cauza polemicii declanșate în urma protestelor asociațiilor feministe, pe care o caracterizează totuși drept una „nejustificată”, a anunțat el într-un comunicat dat publicității marți de avocatul său, relatează AFP. Regizor al unor filme precum „Tess”, „The Pianist” sau „Rosemary’s Baby” și laureat a numeroase premii în întreaga lume, Polanski este în continuare urmărit de justiția americană pentru presupusul viol asupra unei adolescente de 13 ani în 1977.
Asociațiile feministe au lansat o petiție prin care denunțau desemnarea sa în această calitate ceremonială, pe care au catalogat-o drept una jignitoare pentru victimele violurilor și agresiunilor sexuale. O petiție prin care se solicita „destituirea” lui a adunat până marți 60.000 de semnături, iar pe rețelele de socializare a fost lansat un apel la boicotarea ceremoniei de decernare a celor mai importante premii din industria filmului din Franța, care se va desfășura la 24 februarie.
Ministrul francez pentru drepturile femeilor, Laurence Rossignol, a catalogat drept „surprinzătoare și șocantă” desemnarea regizorului franco-polonez în calitatea de președinte al ceremoniei de decernare a Cesarurilor din 2017. Această polemică „l-a întristat profund pe Roman Polanski și i-a afectat familia” și regizorul „a decis să nu dea curs invitației” organizatorilor, conform comunicatului avocatului său. Titlul de președinte al ceremoniei premiilor Cesar este unul cu totul onorific, recompensele fiind acordate în urma votului a peste 4.000 de profesioniști din domeniu.
Născut în Franța din părinți polonezi, Roman Polanski a fost inculpat în California la vârsta 43 de ani pentru violul unei adolescente de 13 ani. Eliberat sub cauțiune după 42 de zile de închisoare, cineastul a pledat vinovat la acuzația de „raporturi sexuale ilegale” cu o minoră, dar a negat violul, însă a fugit din SUA înainte de verdict, temându-se de o condamnare substanțială. Considerat de atunci un „fugar” de SUA, regizorul este în permanență confruntat cu riscul de a fi extrădat. În decembrie 2016, Curtea supremă poloneză a pus capăt unei proceduri de extrădare începută în 2014 la solicitarea justiției americane.
În prezent în vârstă de 83 de ani și cetățean francez din 1976, Roman Polanski trăiește în Franța. El nu s-a întors niciodată în SUA, nici măcar pentru a primi Oscarul pentru cel mai bun regizor în 2003, pentru filmul „The Pianist”. Din 1989 este căsătorit cu actrița franceză Emmanuelle Seigner, cu care are doi copii.