Cu o lansare controversată în Statele Unite după ce P.E.T.A. (People for the Ethical Treatment of Animals) a difuzat un videoclip în care un ciobănesc german este forțat să intre într-o vâltoare de apă în timpul filmărilor, filmul „Câinele, adevăratul meu prieten” („A Dog’s Purpose”) este o poveste plină se sensibilitate despre destinul unui devotat patruped care își descopră menirea prin prisma stăpânilor săi, pe care îi învață să radă și să iubească. Filmul este o ecranizare a romanului cu același nume semnat de W. Bruce Cameron.
Alături de Josh Gad, vocea cățelului devotat familiei sale, actorii care completează distribuția sunt Britt Robertson, KJ Apa, John Ortiz, Juliet Rylance, Luke Kirby, Peggy Lipton, Pooch Hall și Dennis Quaid.