În regiunea Balcanilor, „butoiul cu pulbere al Europei”, există o mulțime de probleme nesoluționate, care „abia așteaptă momentul să explodeze”, a declarat ministrul de externe sârb Ivica Dacic, într-un interviu pentru agenția de presă Beta, preluat luni de TASS. „În regiune există multe probleme care au fost ascunse sub preș și abia așteaptă momentul să explodeze. Nu este bine”, a estimat ministrul sârb. În aceste condiții, Serbia trebuie, în opinia lui Dacic, să-și asume un rol constructiv. „Politica noastră este o politică a păcii, stabilității, concilierii și majorării încrederii în regiune, iar aceasta este fundamentul stabilității în întreaga Europă”, a subliniat șeful diplomației sârbe. Dacic a supus criticilor Croația, care „și-a întețit retorica antisârbă și încearcă să contracareze aderarea Serbiei la UE”, și a calificat drept greșeală a Belgradului recunoașterea Macedoniei, care „acum votează mereu pentru independența Kosovo”. În opinia ministrului sârb, rolul politicii externe constă în „a apăra în cel mai bun dintre modurile posibile interesele de stat și cele naționale”.