Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Scutire de contribuții pentru vrâncenii cu asigurări de sănătate în alte state europene


Vrâncenii care au asigurări pentru boală și maternitate în sistemul de securitate socială din alt stat membru al Uniunii Europene nu vor achita contribuția de asigurări sociale de sănătate. Procedura pentru exceptarea de la plata acestei obligații fiscale este în dezbatere publică și se aplică mai multor categorii de persoane care au asigurări de sănătate în alte state europene. Exceptarea este prevăzută într-un proiect de ordin comun al Casei de Asigurări de Sănătate și Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Ordinul prevede că nu sunt considerate contribuabili la sistemul de asigurări sociale de
sănătate acele persoane „care dețin o asigurare pentru boală și maternitate în sistemul de securitate socială din alt stat membru al Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene sau în statele cu care România are încheiate acorduri bilaterale de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate, în temeiul legislației interne a statelor respective, care produce efecte pe teritoriul României și fac dovada valabilității asigurării, în conformitate cu procedura stabilită prin ordin comun al președintelui A.N.A.F. și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”.
    Se încadrează în această categorie cetățenii români cu domiciliul în țară; cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și au obținut prelungirea dreptului de ședere temporară ori au domiciliul în România; persoanele din statele membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană care îndeplinesc condițiile de lucrător frontalier și desfășoară o activitate salariată sau independentă în România și care rezidă în alt stat membru în care se întorc de regulă zilnic ori cel puțin o dată pe săptămână dar și „pensionarii din sistemul public de pensii care nu mai au domiciliul în România și care își stabilesc reședința pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, al unui stat aparținând Spațiului Economic European sau al Confederației Elvețiene, respectiv domiciliul pe teritoriul unui stat cu care România aplică un acord bilateral de securitate socială cu prevederi pentru asigurarea de boală-maternitate”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?