Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

Primăria Mărăşeşti a recepționat blocurile reabilitate termic


    Primăria Orașului Mărășești a recepționat scările de bloc care au fost reabilitate termic în acest an, prin intermediul „Programului de reabilitare termică a blocurilor de locuințe”, conform unui comunicat de presă. Prin această recepție se încheie o investiție foarte importantă pentru orașul Mărășești, anveloparea a cinci scări de bloc, cu 100 de apartamente și garsoniere. Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe este prima lucrare de acest gen făcută în orașul Mărășești și a fost realizată cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației, obținute anul trecut. „Am reușit să finalizăm în condiții bune această investiție, datorită căreia  locuitorii din cinci scări de bloc beneficiază de condiții mult mai bune de locuit. Lucrarea este una de calitate și, pe lângă confortul sporit oferit locuitorilor, a avut ca rezultat și un aspect foarte frumos al blocurilor reabilitate. Noi sperăm ca programul de reabilitare termică a blocurilor să continue, deoarece Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a aprobat anveloparea a 30 de scări de bloc la Mărășești, pe parcursul mai multor ani. Investiția este necesară pentru că blocurile din oraș sunt vechi și nu oferă o protecție corespunzătoare atunci când temperaturile sunt scăzute”, a declarat primarul Valerică Chitic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?