Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO : Sorin Grindeanu, noua propunere a PSD pentru funcția de prim-ministru


Sorin Grindeanu este noua propunere a PSD pentru funcția de premier, a anunțat liderul social-democraților, Liviu Dragnea. Propunerea a fost aprobată miercuri în Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat. „Am avut o discuție adâncă, profundă, în cadrul Comitetului Executiv Național, în care i-am rugat pe colegii mei să își spună fiecare punctul de vedere, părerea, propunerea bazată și pe discuțiile pe care le-au avut în aceste zile cu oamenii din județe. (…) Sigur că a fost un curent în ultimele zile, și ieri, și azi noapte, și azi dimineață, mii de mesaje primite în care ne cereau să trecem la suspendarea președintelui. Într-adevăr, avem o armă foarte puternică, o forță care este reprezentată de majoritatea în Parlament, pentru că puterea legitimă acolo este, acolo trebuie să fie, în această țară, în nici o altă instituție”, a declarat liderul PSD, la finalul reuniunii CExN.
Liviu Dragnea a subliniat că social-democrații nu sunt iresponsabili să folosească forța politică pe care o au „în a face rău sau în a tulbura foarte mult această țară și viețile românilor”. „Da, putem începe suspendarea chiar de mâine. Am discutat despre ce avem de făcut, varianta să purcedem la suspendare sau varianta în care să mergem pe aceeași propunere — doamna Sevil Shhaideh — sau varianta în care să mergem pe o altă propunere și aici cu două sub-variante, una dintre acestea fiind tot Sevil Shhaideh, (…) dar cu care nu mai putem merge înainte”, a explicat președintele PSD.
Liviu Dragnea a precizat că inițial a fost propus de colegi chiar el pentru funcția de premier.

„Numai că eu am spus în campanie niște lucruri, pe care le-am spus în mod cinstit și nu mincinos. Am spus că nu vreau să obțin o funcție forțând o lege de care toată lumea spune că este și neconstituțională și nedreaptă”, a motivat el. Și atunci, a adăugat Dragnea, CExN al PSD a trebuit să găsească o soluție, „un coleg, care este loial programului de guvernare și partidului, care are capacitatea să înțeleagă că acest program de guvernare este îndreptat către români și către România, care nu merge la Palatul Victoria să-și creeze acolo un pol de putere”. „Decizia mea, susținută de colegii mei, a fost că noi alegem în continuare obiectivele pentru români — bunăstarea, mai mulți bani în buzunarul lor, libertatea de a gândi, libertatea de a vorbi, inclusiv la telefon, libertatea de a spera că, dacă nu fură nu îi ia nimeni din casă, dreptul de a avea un sistem de sănătate bun, un sistem de educație bun, dreptul de a putea consuma și a se hrăni cu produsele din pământul nostru, dreptul de a avea drumuri mai bune, autostrăzi, de a avea practic dreptul la o viață mai bună”, a detaliat Dragnea.
Potrivit acestuia, PSD a ales să nu arunce țara într-o criză politică menită să întârzie adoptarea unor măsuri pe care românii le așteaptă. „Nu a fost o decizie foarte ușoară. (…) În aceste condiții, am propus colegilor mei, după ce înainte m-am consultat cu dl Tăriceanu și a fost de acord să susțină această propunere, ca propunerea noastră pentru președintele Iohannis să fie domnul Sorin Grindeanu. Din câte știu, nu e agent Hezbollah, nu e agent Hamas, poate se descoperă că este KGB, poate se descoperă că a omorât pe cineva. Eu sper ca această propunere să fie luată în serios. L-am rugat pe dl Tăriceanu să vină aici și împreună să trimitem, în mod oficial, președintelui această adresă prin care îi transmitem și pe cale oficială care este propunerea noastră. O spun cu toată sinceritatea și fără a se considera că suntem obraznici: nu am înțeles cum trebuie să vină această propunere — dacă noi trebuie să mergem la Cotroceni, unde, când. Și am vorbit cu dl Tăriceanu că e jenant pentru noi să mergem la poartă la Cotroceni să vorbim cu SPP-ul că avem o propunere, dar nu știm cui să o lăsăm. (…) Așa cum dl președinte public a anunțat că o refuză pe doamna Shhaideh, am cumpănit și noi bine, am analizat argumentele pro și contra și am hotărât să anunțăm și noi public această propunere și să o trimitem pe cale oficială”, a explicat președintele PSD.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?