Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Vrancea a organizat o tabără educativă la Poiana Pinului pentru 57 de copii remigrați, copii reveniți în România după o perioadă petrecută în străinătate și care sunt înscriși într-o formă de învățământ din județul Vrancea. Conform datelor furnizate de Liliana Jeny Mihai, directorul CJRAE, scopul acestei activități a fost acela de a facilita reintegrarea socială și educațională a copiilor remigrați, prin dezvoltarea competențelor de comunicare, de relaționare socială și integrare în grup. În cadrul taberei, au fost desfășurate activități de educație informală și non formală: storytelling (pornind de la exemple personale de strategii de reintegrare, experiențe personale din străinătate); vizionarea de filme educaționale; rezolvarea unor sarcini prin lucrul în echipă (de exemplu, căutarea unor comori); ateliere de comunicare și dezvoltarea competențelor de comunicare; activități sportive și recreaționale; activități de educație ecologică și protecția mediului. „Acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea unor oameni deosebiți din județul Vrancea care au considerat în acest fel că educația și viitorul copiilor noștri reprezintă o investiție importantă pentru viitor. Dorim să mulțumim Zanfir SNC, Asociația Proiectele Pandorei, Asociația Excelsior pentru Excelență în Educație, SC Company T&M Impex SRL, SC D&C Real Solutions SRL, ON MEDIA Design, Lipas SRL, SC Eco-X SA, pentru generozitate și să îi asigurăm că au pus astfel umărul la reintegrarea socială și educațională a unor copii minunați”, a transmis Liliana Jeny Mihai, directorul CJRAE Vrancea.