Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786
Ediția: Vineri 27 Decembrie 2024. Nr 6786

Ministrul Educației a aprobat metodologia privind acordarea gradației de merit în învățământul preuniversitar de stat


Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, metodologia și criteriile privind acordarea gradației de merit personalului didactic din învățământul preuniversitar de stat, valabile în sesiunea 2017.
Potrivit unui comunicat al MENCS, remis marți, noutatea adusă de actul normativ o reprezintă accentuarea ponderii acordate participării și punctajului cadrelor didactice care înregistrează performanțe notabile în activități de prevenire și combatere a abandonului școlar, respectiv în managementul de proiecte integrative. „Metodologia precizează în mod explicit că la concursul pentru acordarea gradației de merit poate participa inclusiv personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 4 ani, care în perioada 1 septembrie 2011 — 31 august 2016 a avut performanțe deosebite în prevenirea și combaterea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, în integrarea copiilor cu nevoi speciale în învățământul de masă, în progresele școlare ale elevilor în risc de abandon școlar, în inițierea și managementul unor proiecte școlare care au condus la consolidarea culturii școlare incluzive. În același timp, cadrele didactice trebuie să dețină și calificativul ‘Foarte bine’ pentru fiecare an școlar din perioada evaluată”, se arată în comunicat.
Totodată, pentru a obține gradația de merit sunt luate în calcul patru criterii al căror punctaj maxim însumat reprezintă 100 de puncte: activități complexe cu valoare instructiv-educativă (70 de puncte), performanțe deosebite în inovarea didactică/ managerială (10 puncte), activități extracurriculare și implicarea în proiecte (15 puncte) și contribuția la dezvoltarea instituțională (5 puncte).
MENCS precizează că în cadrul criteriului activităților complexe cu valoare instructiv-educativă vor fi punctate și rezultatele deosebite obținute în pregătirea preșcolarilor și a elevilor din medii dezavantajate, cu cerințe educaționale speciale și cu alte dificultăți de învățare, precum și inițierea și aplicarea unor proiecte didactice inovatoare pentru progres în învățare. De asemenea, se pot acorda puncte pentru inițierea și aplicarea unor proiecte didactice inovatoare la clasele în regim simultan.
Suplimentar, în cadrul criteriului privind performanțe deosebite în inovarea didactică/ managerială a fost introdus un nou indicator: elaborarea/ susținerea de programe de formare sau de dezvoltare profesională inovatoare pentru cadrele didactice care lucrează cu preșcolari/ elevi aparținând grupurilor dezavantajate/ vulnerabile, mai arată MENCS.
Conform sursei citate, gradația de merit se atribuie începând cu 1 septembrie 2017. Personalul didactic din învățământ care beneficiază de gradație de merit până la 31 august 2017 poate participa la un nou concurs. Numărul maxim de gradații care pot fi acordate reprezintă 16% din totalul posturilor didactice auxiliare, respectiv 16% din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de îndrumare și control existente la nivelul inspectoratului școlar. Cuantumul gradației de merit se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază pentru fiecare beneficiar în parte, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?