Vrâncenii sunt invitați să participe la mega petrecerea de Revelion, organizată de Primăria municipiului Focșani. Petrecerea de la cumpăna dintre ani va avea loc în Piața Unirii.
Astfel, în ultima zi a anului, începând cu ora 18.30, pe scena amplasată în Piața Unirii vor urca Ansamblul folcloric „Å¢ara Vrancei”, Geta Postolache, Fidas&Stefanos Anthopoulus, Elena Gheorghe, Alb & Negru, Raluka, Narcotic Sound, Noaptea Târziu, Geta Burlacu & Band. De reținut că, aproape de miezul nopții, vor avea loc două recitaluri extraordinare, susținute de Gibson Brothers și Bad Boys Blue. La cumpăna dintre ani va avea loc un spectacol de artificii și lasere. Prezentatori vor fi Iuliana Tudor și Octavian Ursulescu.
Bad Boys Blue a luat ființă în 1984 în orașul german Koln, la inițiativa producătorului Tony Hendrik și a soției acestuia, Karin Van Harren. La început, Bad Boys Blue a fost nimic mai mult decât un experiment muzical de piață. Trupa a pornit la drum în formulă de trio (Andrew Thomas, John McInerney și Trevor Taylor – voce) și în scurt timp a înregistrat primul succes la nivel European, cu piesa „Youâre A Woman”. Următorul hit, Come Back And Stay (1987) l-a consacrat pe John McInerney în postura de vocalist, fapt ce a și condus la despărțirea de Travor Taylor.
Odată cu apropierea anilor 90 trupa a devenit un adevărat fenomen în toată Europa de Est, piesele lor fiind adevărate melodii simbol în rândul a generații întregi de tineri. În anii premergătorii schimbării mileniului, formația a trecut prin câteva schimbări de componență. Toate formulele au fost însă construite în jurul lui John McInerney, personajul cheie al trupei, iar șlagărele au continuat să curgă: „Lovers In The Sand”, „Kisses And Tears”, „Kiss You All Over Baby”, „Queen Of Hearts” etc..