Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO: Doctorul Radu Florențiu, cetățean de onoare post mortem al Focșaniului


Consiliul Local al Muncipiului Focșani i-a conferit titlul de cetățean de onoare post mortem doctorului Radu Florențiu, personalitate incontestabilă a cardiologiei vrâncene, cu solidă reputație națională. Despre viața și activitatea celui ce a fost Radu Florențiu a vorbit doamna doctor Cristina Benguș, care i-a fost colaboratoare apropiată. Doamna Benguș a vorbit celor care nu l-au cunoscut și a reamintit celor care l-au cunoscut ca pacienți sau în alte ipostaze că doctorul Radu Florențiu a pus în anii 70, bazele secției de cardiologie a Spitalului Județean, pe care a condus-o ani mulți cu rezultate de excepție. Și că a format pentru secție personal medical și medici specialiști valoroși și a fost un punct de reper de valoare în domeniul sănătății în Vrancea.
    Documentul de conferire a titlului de cetățean de onoare post mortem pentru Radu Florențiu a fost înmânat surorii acestuia, doamna Lenormanda Florențiu, care a mulțumit primarului Cristi Misăilă și Consiliului Local, apreciind inițiativa de onorare a unui om care a lăsat o urmă luminoasă la plecarea în neființă.          

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?