Proiectul educațional „Dăruiești și câștigi!”, coordonat de inspectorul școlar pentru educație timpurie Amalia Chirtoc și profesorii pentru învățământ preșcolar Oana Alexe, Elena-Daniela Baneș și Alina Corhană, a ajuns la final. Beneficiarii darurilor au fost preșcolarii Grădiniței Ciușlea, ai Grădiniței Cornetu și Grădiniței Dumbrava-Panciu.
Așa cum s-au gândit coordonatorii, Căciunul nu este o perioadă, nici un sezon, ci o stare de spirit. Adevăratul spirit al Crăciunului înseamnă să prețuiești bunăvoința, să oferi din plin compasiune. „Vrem să mulțumim, pentru că știm că am reușit! Am reușit cu ajutorul colegelor, dar și al părinților, care au dat dovadă de o reală generozitate, să oferim bucurie! Acum chiar putem spune că faptele bune sunt eterne, că faptele bune te transformă și că faptele bune pot schimba viața unor oameni. Nu sunt vorbe mari, pentru că nu contează cât dăruiești, ci cât de multă încredere și dragoste pui în ceea ce dăruiești! Mulțumim așadar tuturor cadrelor didactice de la Grădinițele nr.: 3, 15, 16, 17, 18, Școala Gimnazială Vidra și Școala Gimnazială Garoafa, care s-au implicat și care, din bunătate, au colectat aceste daruri. Mulțumim, Oameni Buni! Ați pus prima piatră de temelie a tot ceea ce va urma. Activitatea a fost una de suflet, iar recompensa noastră pentru tot ce am făcut a fost zâmbetul și bucuria pe care preșcolarii și-au exprimat-o când au primit darurile și au început să le deschidă cu nerăbdare. Tuturor vă dorim, sărbători fericite cu liniște sufletească și numai bine!”, au transmis organizatorii.