GALERIE FOTO: Elevii olimpici și îndrumătorii lor, premiați de Consiliul Județean Vrancea

5
4797


Consiliul Județean Vrancea premiază de mai mulți ani elevii olimpici. Ieri, la sediul instituției, au fost invitați atât elevii cât și profesorii lor pentru a fi felicitați și premiați. Premiile au fost înmânate de vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel Mare.
Premii de excelență au primit elevii: Ioan Adrian Toma, de la Colegiul Național „Unirea”, care a primit medalia de aur la Olimpiada Internațională la Geografie, de la Beijing, îndrumat de profesorul Iuliu Octavian Dragomir. Următorii premiați au fost participanții la competiția internațională „World Robot Olympiad România 2016”, respectiv Cezar Ștefănel Holban, elev la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”, și Cosmin Marian Lupu, elev Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau”, îndrumați de profesorul inginer Săndel Agache. Aceștia au câștigat locul I la faza națională a olimpiadei de robotică, desfășurată la București, în iunie. La olimpiada internațională, ce a avut loc la New Delhi în noiembrie, ei au ocupat locul 35, cu 170 de puncte, din 22.000 de echipe la start.
Premiat a fost și Nicolae Săcrieru, de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, îndrumat de profesoara Nicoleta Căinap, care a obținut premiul I la Olimpiada de Istorie, desfășurată în aprilie, la Brăila. A mai primit premiu Theodor Florea de la aceeași școală, coordonat de profesorii Paula Sîrbu și Ionela Mihai, el fiind olimpic la Limbi Romanice. În aprilie, a obținut locul I la spaniolă și Premiul special pentru cel mai bun eseu. Denisa Maria Iamandi, de la Școala Gimnazială nr. 3, coordonată de Bănică Tatiana, a obținut premiul I la Olimpiada de Limba și literatura română desfășurată la Rîmnicu Vîlcea, în aprilie. Ea s-a calificat și la etapa națională a olimpiadei „Lectura ca abilitate de viață”, dar a renunțat deoarece cele două concursuri au fost în aceeași perioadă.
Adrian Nicolae Ariton, elev al Colegiului Național „Unirea”, îndrumat de profesorul Marius Mohonea, a fost premiat după ce a obținut medalia de aur la Olimpiada Națională de Matematică, de la Târgu Mureș, în aprilie. Un alt olimpic cu medalie de aur la Matematică este Elena Andra Mircea, de la același colegiu, îndrumată de profesor Enache Pătrașcu. Elevul Robert Iamandi a obținut locul III la Campionatul Național Ne-Waza și locul I la Baia Mare. Mircea Tomescu a obținut locul I la Campionatul Național Judo desfășurat Târgu Mureș, Claudiu Neagu a obținut locu I la Campionatul Național Judo desfășurat la Turnu Severin, Ramona Micula a obținut locul I la Campionatul Național de Judo desfășurat la Ploiești, Vlăduț David a obținut locul I la Campionatul Național Judo juniori 2 și 1, desfășurat la Turnu Severin, Alexandra Marteș Zamă a obținut locul I la Campionatul Național de Judo desfășurat la Timișoara, iar Violeta Vlase a obținut locul I la Campionatul Național Judo. Toți sportivii activează la CSS Focșani, avându-l ca profesor îndrumător Dumitru Zisu.

Sportivi de aur

Sportivi de succes sunt și elevii Alexandru Matei și Mădălin Mușat, de la LPS Focșani-CSS, care au obținut locul I la Campionatul Național Judo desfășurat la Turnu Severin, fiind îndrumați de profesorul Marinel Palade.
Profesorul Iulian Surlă i-a coordonat pe elevii Răzvan Burdușel, de la Colegiului Național „Al. I. Cuza”, fiind medaliat cu aur la Campionatul Național de Judo desfășurat la Târgu Mureș. A mai participat și la Campionatul European cu echipa României și la Campionatul Mondial Gimnazial. Elevul Răzvan Calotă a fost premiat deoarece a fost medaliat cu aur la Campionatul Național de Judo, desfășurat la Timișoara, și Bogdan Drîmbră pentru că a obținut locul I la Cupa Europei junior 2 și a fost medaliat cu aur la Campionatul Național de Judo desfășurat, la Târgu Mureș.
Laris Borș și Lorenzo Ispas, tot de la CSS Focșani, coordonați de profesorul Stănică Grosu, au obținut locul I la Campionatul Național de Judo de la Târgu Mureș, locul I la Campionatul Național Ne-Waza de la Ploiești. Laris a participat la Cupa Europei desfășurată la Praga, iar Lorenzo a obținut locul I la Campionatul Național Judo de la Turnu Severin.
Profesorul Marius Batog este îndrumătorul elevilor Victoraș Ionuț Dogaru, Ionuț Vasilică Pleșu, Răzvan Matei Gheorghiaș și Alexandru Slăvoiu, de la LPS Focșani, care au obținut rezultate la fel de bune. Victoraș a obținut locul I la Campionatul Național de Marș – atletism individual și pe echipe, desfășurat la Reșița, locul II la Campionatul Balcanic de Marș desfășurat în Grecia și locul I la Campionatulul Național de marș echipe desfășurat la Pitești. Ionuț a obținut locul I la Campionatul Național de Atletism Juniori 1 de la Pitești și locul I la Campionatul Național Marș echipă – atletism, desfășurat la Reșița. Alexandru a luat locul I juniori tineret și seniori la Campionatul Național Marș echipă – atletism, iar Răzvan locul I la juniori tineret și seniori la Campionatul Național Marș echipă – atletism, desfășurat la Pitești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here