Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Polițiștii au oferit daruri copiilor de la CSEI Măicănești


Polițiștii vrânceni au fost cu daruri, ieri, la copiii din Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) Măicănești. Mesagerii lui Moș Crăciun au pus mână de la mână și au reușit, din banii strânși, să achiziționeze bunuri pe care le-au împărțit în 85 de pachete. De asemenea, polițiștii au ajuns și la o familie din Suraia, cu patru copii, care au primit dulciuri, alimente și hăinuțe.
„Pentru că sărbătoarea Crăciunului ne îndeamnă să fim mai buni, mai generoși și mai atenți la cei din jurul nostru și pentru că Moșul trebuie să vină și la copiii instituționalizați, polițiștii vrânceni s-au gândit să le facă o surpriză copiilor aflați la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești. Astfel, polițiștii le-au oferit copiilor cadouri, ce au constat în dulciuri, fructe și alte produse. Toate acestea au fost achiziționate cu bani din contribuția benevolă a cadrelor IPJ Vrancea, în total fiind distribuite 85 de pachete. Acesta este cel de-al 26-lea an în care polițiștii vrânceni merg cu cadouri de Crăciun la copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Măicănești. În semn de mulțumire pentru darurile primite, copiii au pregătit un frumos program de colinde. Totodată, polițiștii au mai oferit cadouri și unei familii din comuna Suraia. Cei patru copii ai familiei, copii cu vârste cuprinse între 8 luni și 7 ani, au primit dulciuri și alimente, precum și mai multe hăinuțe”, se arată în buletinul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?