Pacienții Spitalului Județean de Urgență Focșani se vor putea bucura de un meniu bogat de Crăciunul acesta. Pentru ei vor fi pregătite gustări care să poată fi servite în funcție de regimul alimentar al fiecăruia. Aceștia vor putea servi lapte sau ceai, după caz, unt, dulceață, pate de ficat, supă de paste cu ou, friptură din carne de pasăre cu piure sau orez, după caz, salată de varză, compot, cozonac, brânză cu smântână, salam, cașcaval, după caz, friptură de pasăre cu fasole verde, orez cu lapte și ceai. „Încercăm să îi facem pe bolnavii care își petrec Crăciunul pe patul de spital să uite de suferință și să simtă măcar un pic din atmosfera de sărbătoare. Pe lângă faptul ca au primit colindători care le-au vestit Nașterea Domnului și care le-au adus în dar câte ceva din puținul lor, ca în fiecare an, conducerea spitalului a făcut în așa fel încât și anul acesta bolnavii internați să aibă parte de o masă festivă în ziua de Crăciun. Astfel, în funcție de regimul fiecăruia, bolnavii vor primi la masă friptură cu diferite garnituri și salată, brânză cu smântână, salam, cașcaval și cozonac”, ne-a declarat Alina Cosma, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Județean de Urgență Focșani.
Pe de altă parte, cadrele medicale ale Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani vor fi colindate și anul acesta, așa cum se obișnuiește de când la cârma unității se află managerul Constantin Mândrilă. Concertul de colinde va avea loc vineri la ora 10.45, la etajul șase, în incinta clubului spitalului și va fi susținut de mai multe grupuri de colindători. Medicii și întreg personalul medical al spitalului se vor putea bucura astfel de un moment tradițional românesc, în preajma Crăciunului.
Monitorul de Vrancea le dorește sănătate și sărbători cu bine tuturor pacienților și cadrelor medicale!