Dispensarul medical din strada „Simion Bărnuțiu”, din Foșani, unde activează mai mulți medici, a fost închis după ce a fost prădat de hoți în cursul nopții. Hoții au pătruns în clădire printr-un geam mic, de la subsol, apoi au înaintat, răvășind în calea lor dosare, documente, spărgând ușile cabinetelor medicilor și sfârșind prin a sustrage 8 laptop-uri cu tot cu încărcătoare și alte accesorii, dintr-un total de 12, câte erau în totalitate în clădire la acel moment. Conform primelor constatări, se pare că hoții cunoșteau bine traseul și au știut unde să caute. Asistentele sunt speriate și se tem să se mai întoarcă la muncă. Nu este pentru prima dată când hoții dau năvală în dispensarul din strada Simion Bărnuțiu. O doctoriță ne-a spus că și în urmă cu doi ani au fost jefuiți și că atunci hoții au fost prinși. „Nu știu cum o să ne descurcăm zilele acestea cu pacienții, avem foarte multe programări, dar va fi un calvar, pentru că ne-a dispărut și baza de date și tot ce aveam înregistrat odată cu laptop-urile. Dacă prejudiciul nu va fi recuperat, vom fi nevoiți să ne cumpărăm altele și să o luăm de la capăt” a mai spus doctorița.