Polițiștii de la Rutieră au demarat o acțiune, săptămâna trecută, ce a avut drept scop depistarea și combaterea consumului de alcool la volan. Vrâncenii se pare că au înțeles consecințele condusului în stare de ebrietate, asta deoarece polițiștii au depistat doar opt șoferi băuți din cei 949 de conducători auto verificați.
„În săptămâna 12-18 decembrie 2016, polițiștii Serviciului Rutier Vrancea au demarat o activitate privind condusul sub influența băuturilor alcoolice. În această perioadă au fost verificați 949 conducători auto și 8 permise au fost reținute pentru conducători auto surprinși sub influența băuturilor alcoolice la volan”, ne-a spus inspector Valentina Stanciu, de la Poliția Rutieră Vrancea.