Rezultatele concursului pentru directorii de școli au fost validate

3
1527


Rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți au fost validate vineri, în Consiliul de administrație al ISJ Vrancea. Profesorii care au candidat atât pentru funcția de director cât și pentru cea de director adjunct au optat pentru una dintre ele, potrivit regulamentului. În școlile în care nu a fost admis niciun candidat, în Consiliul Profesoral se va vota un profesor pentru ocuparea funcției de conducere în interimat. Profesorul respectiv trebuie să fie expert în managementul educațional. În cazul în care nu corespunde nimeni pentru această funcție, se va alege totuși unul dintre profesorii instituției. 
Potrivit rezultatelor finale, publicate pe site-ul ISJ, Liliana Jeny Mihai a ocupat funcția de director al Centrului Județean pentru Resurse și Asistență Educațională Vrancea, Ioana Cherciu a ocupat funcția de director al CSEI Elena Doamna, iar Petronela Bernovici a ocupat funcția de director adjunct la același centru. La Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” director este Gabriela Dorina Bocsok, iar director adjunct este Mihaela Tudor Avram. La Colegiul Național „Al. I. Cuza” director este Daniela Sîrghie și director adjunct Iulia-Alina Cucu. La Colegiul Național „Unirea” director este Cornel Noană, iar director adjunct este Romulus-Dorin Buzățelu.
La Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau” director este Gabriel-Mihail Danielescu, iar director adjunct este Sorin-Marian Rosioru. La Colegiul Tehnic „Gh. Asachi” pe postul de director este Marilena Răvaș, iar director adjunct este Maria-Florența Drăgan. La Colegiul Tehnic „Ion Mincu” director este Manuale Petrea, iar director adjunct este Jan Zbârciog. La Liceului Pedagogic „Spiru Haret”, candidatul promovat cu cel mai mare punctaj, Marius Silviuc Măciucă s-a retras, director fiind acum Felicia Panaite, iar Svetlana Baciu este director adjunct.
Printre altele, instituția de învățământ care a rămas fără director și director adjunct este Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia”, iar fără director Școala Gimnazială „Angela Gheorghiu” din Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here