Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO : Copii de la Școala Gimnazială Nănești, la colindat în biserică


Conform tradiției, în preajma marilor sărbători, în multe dintre lăcașurile sfinte au loc slujbe de Maslu în care credincioșii se roagă pentru sănătate, liniște și pace sufletească. O astfel  de slujbă a avut loc sâmbătă,17 decembrie 2016, la biserica Sf. Gheorghe din satul Călienii Vechi. După slujbă, biserica a devenit neîncăpătoare și a răsunat de glasurile cetelor de copii din satele Călienii Vechi și Namoloasa. Îndrumați de preoții parohi Stanciu Mihail și Gheorghiță Ioniță, copiii au încântat auditoriul cu colinde și cântece de stea. În mijlocul enoriașilor au poposit „îngerași și Crăciunei”-elevii clasei pregătitoare de la Școala Gimnazială Nănești, coordonați de d-na prof. Popoiu Daniela, dar și Moș Crăciun. Cei mici, chiar dacă s-au emoționat la apariția Moșului, nu s-au lăsat rugați și i-au recitat acestuia poezii, l-au colindat și sorcovit. Moșul i-a răsplătit pe copii cu aplauze, dar și dulciuri. „A fost o seară de vis, o seară în care am avut impresia că raiul a coborât pe pământ”, au declarat unii dintre enoriași.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?