Preșcolarii si elevii claselor V-VIII, de la Școala „Mihai Sîmbotin” Cârligele, coordonați de cadrele didactice, au organizat expoziția brazilor de Craciun, din materiale reciclabile.Astfel, în cadrul proiectului educațional „Un brad pentru fiecare”, elevii și-au pus în valoare imaginația si talentul pentru confecționarea celui mai frumos brad. Scopul proiectului a fost stimularea, cunoașterea, dezvoltarea potențialului creativ. Totodată, obiectivele specifice activității au fost cultivarea interesului, respectului și a dragostei pentru tradițiile și obiceiurile față de sărbătorile de Crăciun, dezvoltarea îndemânării în realizarea lucrărilor practice, trezirea curiozității pentru nou, precum și crearea unei stări de bună dispoziție, relaxare și împlinire spirituală. La final, s-au acordat premii pentru imaginație, creativitate și colaborare.