GALERIE FOTO : Preșcolarii Grădiniței nr. 18 Focșani l-au așteptat pe Moș Crăciun la șezătoare

0
1905


Grădinița cu program prelungit nr. 18 din Focșani a desfășurat, joi, o activitate care a prezentat publicului un obicei vechi al românilor, anume șezătoarea. Atât copiii grupei mari „Inimioare”, cât și educatoarele Mariana Ciorășteanu și Nicoleta Petrea au purtat cu mândrie costumul popular, făcând ca această activitate să se încadreze perfect într-un tablou minunat al vremurilor demult trecute.
La acestă șezătoare, copiii au interpretat colinde, au dansat hora, au recitat  poezii specifice acestei perioade, au spus glume și ghicitori „cum se fac prin șezători”, au jucat „Ursul”, „Capra” și au interpretat „Plugușorul”, prin intermediul căruia le-au urat părinților și tuturor celor prezenți sănătate și spor în toate. După cum spune tradiția, colindătorii au primit merinde, respectiv mere și covrigi. Toată activitatea a avut loc la sala Balada din municipiul Focșani, în prezența părinților, bunicilor sau a altor rude.
Moș Crăciun nu putea să lipsească de la o așa activitate frumoasă, așa că el a venit la timp și a oferit cadouri tuturor copiilor. „Suntem foarte mândre de toate Inimioarele noastre, care pentru această activitate au îmbrăcat cu drag portul nostru românesc și au făcut ca această șezătoare să fie de neuitat. Iar părinților le mulțumim pentru sprijinul și suportul de care au dat dovadă de fiecare dată în acțiunile noastre!”, a transmis profesoara pentru învățământ preșcolar Mariana Cioroșteanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here