Moștenirea lăsată de foștii primari PNL trimite în insolvență primăriile din Andreiașu și Homocea. Cele două primării au de achitat, fiecare, peste cinci sute mii lei către furnizori și au conturile blocate sau se judecă la Tribunal. Situația în care se găsesc cele două primării a fost discutată la ședința de ieri a Consiliului Județean, la proiectul de hotărâre prin care au fost alocate peste 3,6 milioane lei către localitățile din județ. Suma este mult prea mică față de nevoile reale ale comunităților vrâncene. Cele 3,6 milioane lei provin din sume defalcate din TVA (3,4 milioane lei) și sume din cotele din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2016 alocate județului Vrancea. În același timp, solicitările primite de la primăriile vrâncene au fost în valoare de 44,348 milioane de lei, ceea ce înseamnă că suma alocată județului Vrancea de Guvernul Cioloș asigură doar 8% din necesar. „Am procedat la consultarea tuturor UAT-urilor din județ, avem adresa prin care am solicitat. Am respectat întocmai legea 273 privind finanțele publice”, a spus Dumitru Diță, directorul Direcției Economice. Banii repartizați de Consiliul Județean pot fi cheltuiți doar pentru achitarea arieratelor din secțiunea funcționare/dezvoltare, rambursarea ratelor la împrumuturile contractate în baza OUG nr.2/2015, susținerea programelor de dezvoltare locală și a programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală.
Banii puțini repartizați județului Vrancea au atras nemulțumirea liberalilor, care ar fi dorit suplimentarea fondurilor pentru primăriile conduse de edili PNL, fără să țină cont că situații speciale sunt și în alte localități. Mai mult, 22 de comune conduse de edili PSD nu au primit bani de la Consiliul Județean la rectificarea de ieri.
Demagogia liberalilor a fost sancționată de președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, care a precizat că situația de la Homocea va fi rezolvată anul viitor. „Dacă PNL ținea în mod deosebit să rezolvăm toate problemele din județul Vrancea ar fi făcut un demers pe lângă candidatul pentru prim ministru al domniilor lor și guvernul Cioloș le-ar fi dat 4-5 miliarde din cele 38 de miliarde pe care nu le-a cheltuit până la finele anlui 2016. Din nefericire, ni s-a dat strictul necesar. A uns așa, puțin, cât să ne certăm unii cu alții decât să rezolvăm problemele oamenilor. Sunt 22 de localități din Vrancea, cu primari ai PSD, care nu au primit nici un ban. Vă propun să supunem la vot cu amendamentul că în 2017, comuna Homocea își va rezolva această problemă”, a spus președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan.
Furnizorii cer insolvența primăriei la Andreiașu
Situația de la comunele Homocea și Andreiașu a fost prezentată de primarul Vasile Petrea și consilierul județean Constantin Guguianu. Edilul de la Homocea a arătat că primăria are conturile blocate pentru că fostul primar nu a achitat un contract început în 2008. Deși a făcut solicitări inclusiv la prim ministrul Cioloș, nu a primit niciun ajutor. „Fostul primar a avut un contract de cercetare dezvoltare în 2008 pe care din diverse motive nu l-a dus la sfârșit și nu a plătit. Firma Impact com a dat în judecată primăria Homocea la momentul respectiv și avem o decizie definitivă și irevocabilă, care ne execută, pentru 520 mii lei. Ne-au blocat conturile, am făcut toate demersurile normale, la Finanțe, la Consiliul Județean, la primul ministru. Peste tot am făcut, avem și documente în acest sens”, a spus primarul de la Homocea.
O situație dificilă este și la Andreiașu, a subliniat consilierul județean Constantin Guguianu. „Comuna Andreiașu are datorii de peste cinci sute mii lei, mai mari decât la Homocea. Sunt datorii făcute de fostul primar și de fostul contabil șef al primăriei. Este o chestiune extrem de gravă care s-a petrecut de-a lungul anilor în primăria Andreiașu. Contabilul șef al primăriei nu a înregistrat nicio factură de la furnizorii de utilități, pe toate le-a ținut și le înregistra în contabilitate când le achita. În felul acesta, primăria comunei Andreiașu figurează cu datorii 0 dar pe rolul instanțelor sunt cel puțin două acțiuni introduse de furnizori prin care cer insolvența primăriei. Acolo este infracțiune”, a spus consilierul Constantin Guguianu, care a precizat că, în același timp, fosta conducere a primăriei lua salarii foarte mari.
Sumele repartizate pe fiecare unitate administrativ-teritorială vor fi incluse în bugetul local al fiecărei unități administrativ-teritoriale pe anul 2016. Èinându-se cont de sumele alocate dar și de solicitările primăriilor, cele mai mari sume le primesc următoarele autorități locale: Mărășești-740 mii lei, Odobești-350 mii lei, Panciu-350 mii lei, Cîrligele-100 mii lei, Păulești-100 mii lei, Ploscuțeni-100 mii lei, Străoane-100 mii lei, Vîrteșcoiu-100 mii lei, Mera 80 mii lei, Slobozia Ciorăști- 80 mii lei, Urechești-75 mii lei, Păunești- 70 mii lei, Fitionești-60 mii lei, Năruja-60 mii lei, Vidra-60 mii lei. Restul localităților primesc între 50 și 15 mii de lei.