Procurorii anticorupție au efectuat în această dimineață mai multe percheziții la primăria Negrilești. Aceștia verifică acte eliberate de primărie pentru contracte de arendă încheiate între localnici și o societate din Bacău. Conform procurorilor, angajații primăriei în frunte cu primarul localității le-au predat reprezentanților DNA actele care fac referire la contractele în cauză. Primarul Ion Văsuian ne-a spus că totul este legal, nefiind nicio problemă cu contractele.