Judecătorii Tribunalului Vrancea au menținut arestul preventiv în cazul unui tânăr din Dumitrești, care era cât pe ce să omoare o bătrână din localitate, pe motiv că ar face farmece și ar avea draci în casă. Este vorba de Cătălin Dănuț Z., care poate contesta decizia luată ieri. „(..) constată ca fiind legală si temeinică măsura arestării preventive luată cu privire la inculpatul Zota Cătălin Dănuț, în prezent aflat în stare de arest preventiv în penitenciarul Focșani și în consecință o menține. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.12.2016”, este decizia judecătorilor de la Tribunalul Vrancea.
Fapta a fost comisă în noaptea de 4/5 aprilie. El și alți trei tineri, băuți fiind, au intrat în curtea unei bătrânei, iar când femeia a ieșit afară să vadă ce se aude, a fost lovită cu un cuier. Cel care a dat se află acum în arest. La audieri, tinerii au avut o explicație hilară pentru atacul lor. Au susținut că au auzit prin sat că bătrâna ar face farmece și ar avea draci pe acasă. Prin urmare, au mers la ea în toiul nopții pentru a vedea cu ochii vor dacă aceasta face vrăjitorii sau nu.